Londra confirmă formal că nu prelungește perioada de tranziție post-Brexit

Marea Britanie Brexit Regatul Unit

Perioada de tranziție ar expira la sfârșitul lunii decembrie a acestui an, dată la care Marea Britanie și Uniunea Europeană trebuie să ajungă la un acord în ceea ce privește relațiile viitoare. Guvernul britanic nu vrea însă acest lucru, după cum a confirmat și ministrul britanic de stat Michael Gove.

Guvernul britanic a confirmat vineri formal Uniunii Europene că nu doreşte să prelungească perioada de tranziţie post-Brexit care expiră la sfârşitul lunii decembrie şi până la finalul căreia Bruxellesul şi Londra trebuie să ajungă la un acord privind relaţiile lor viitoare, în schimb Regatul Unit a renunţat la planul de a introduce imediat de la 1 ianuarie 2021 controale vamale complete asupra bunurilor importate din UE, acestea urmând să se aplice etapizat, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

”Am confirmat formal că Regatul Unit nu va prelungi perioada de tranziţie, şi momentul pentru solicitarea unei extinderi a trecut”, a anunţat pe Twitter ministrul britanic de stat Michael Gove, după o întâlnire prin videoconferinţă cu vicepreşedintele Comisiei Europene însărcinat cu relaţiile instituţionale, Maros Sefcovic.

”Pe 1 ianuarie 2021, vom prelua controlul şi ne vom recăpăta independenţa politică şi economică”, a adăugat Michael Gove.

Pe de altă parte, pentru a ajuta companiile deja foarte afectate de criza provocată de pandemia de coronavirus guvernul britanic a decis ca de la această dată controalele vamale aplicate asupra produselor venite din UE să fie instituite în etape până la 1 iulie 2021. De exemplu, importatorii de produse cum ar fi electronicele sau îmbrăcămintea vor avea la dispoziţie şase luni pentru predarea declaraţiilor vamale şi plata taxelor aferente.

Până la finalul lunii iunie Londra poate solicita o prelungire a perioadei

Ieşit din UE pe 31 ianuarie, Regatul Unit negociază în prezent cu blocul comunitar pentru definirea relaţiilor pe care le vor avea odată ce se va încheia perioada de tranziţie în care britanicii continuă să aplice regulile UE, dar discuţiile sunt în impas.

Guvernul britanic poate cere până la sfârşitul lunii iunie o prelungire a acestei perioade, idee pe care însă a respins-o mereu, cum de altfel a confirmat şi acum oficialul menţionat.

Michael Gove ”a fost cât se poate de clar”, a spus Maros Sefcovic în faţa presei. ”O iau ca pe o concluzie definitivă a acestei discuţii”, a punctat vicepreşedintele executivului comunitar.

”Am luat act de decizia britanică de a nu prelungi” perioada de tranziţie, a scris la rândul pe Twitter negociatorul şef european Michel Barnier, adăugând că ”de acum înainte trebuie să facem progrese pe fond” la negocieri.

O întâlnire prin videoconferinţă se va desfăşura luni între premierul britanic Boris Johnson şi lideri europeni. Noi runde de negocieri între Londra şi Bruxelles sunt prevăzute în iulie, august şi septembrie.

Principalele divergenţe privesc solicitarea Bruxellesului ca în schimbul unui acord de liber schimb fără cote şi taxe vamale Regatul Unit să aplice unele dintre normele blocului comunitar, aşa-numitul ”level playing field”, pentru a evita o posibilă concurenţă neloială din partea britanicilor pe piaţa europeană, şi dosarul pescuitului. Reprezentanţii sectorului britanic de pescuit se împotrivesc vehement cerinţei Bruxellesului ca un acord comercial să fie legat de accesul în apele britanice în aceleaşi condiţii ca şi până acum pentru pescarii europeni, mai ales cei francezi, belgieni şi olandezi.

Pe ansamblu, Bruxellesul doreşte un acord extins care să cuprindă şi norme ale UE privind concurenţa, mediul sau fiscalitatea, în timp ce Londra doreşte doar un acord clasic de liber schimb – aşa cum UE a încheiat cu Canada – şi la care să poată fi adăugate ulterior mici înţelegeri sectoriale.

Dacă până la finalul perioadei de tranziţie post-Brexit nu se va încheia un acord, relaţiile economice dintre UE şi Regatul Unit vor fi guvernate de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).