Marea Britanie nu recunoaşte cifra de 40 de miliarde de euro apărută în presă drept suma pe care ar fi pregătită să o plătească în cadrul acordului financiar de ieşire a sa din Uniunea Europeană, a declarat luni purtătorul de cuvânt al premierului Theresa May, transmite Reuters.
”În ce priveşte această cifră, nu o recunosc. Prim-ministrul a afirmat clar în scrisoarea de declanşare a Articolului 50 (procesul de ieşire din UE – n. red.) că Marea Britanie şi UE trebuie să discute o reglementare justă atât a drepturilor, cât şi a obligaţiilor noastre ca stat membru al UE”, le-a declarat purtătorul de cuvânt al Theresei May reporterilor.
Declaraţia sa intervine după ce Sunday Telegraph a scris la sfârşitul săptămânii trecute, citând surse guvernamentale care au dorit să li se păstreze anonimatul, că Marea Britanie ar fi dispusă să plătească până la 40 de miliarde de euro cu condiţia ca UE să accepte să negocieze reglementarea financiară în cadrul unui acord general privind relaţiile viitoare, mai ales cele comerciale, între cele două părţi.
Potrivit Sunday Telegraph, responsabilii britanici intenţionează să propună o înţelegere prin care Londra ar continua să efectueze plăţi anuale de 10 miliarde de euro net pe o perioadă de până la trei ani după ieşirea din UE, care ar trebui să intervină în martie 2019.
Aceste sume, care ar urmă să fie plătite în contrapartidă cu menţinerea accesului Marii Britanii la piaţa unică europeană, ar constitui 'un aconto' pentru 'factura finală'.
Negociatorul şef al UE, Michel Barnier, a refuzat până în prezent să indice public o astfel de cifră, declarând că 'metodologia' prin care aceasta va fi stabilită va fi elaborată în prima fază a negocierilor pentru Brexit, care se vor încheia în octombrie. (Sursa: Agerpres)