Londra şi Parisul îşi reafirmă opoziţia faţă de creşterea bugetului UE

Marea Britanie şi Franţa şi-au reafirmat vineri opoziţia faţă de o creştere a bugetului pe 2014-2020 al Uniunii Europene, propusă de Bruxelles, cu ocazia unei reuniuni a miniştrilor pentru afaceri europene.

Ministrul britanic pentru afaceri europene, David Lidington, a estimat că majorarea cu 5 % nu poate fi justificată în perioada actuală de dificultăţi economice.

Londra doreşte ”cel puţin o îngheţare” a creşterii bugetului, a afirmat Lidington în faţa presei la Sopot, staţiune balneară de la Marea Baltică, unde s-au reunit joi şi vineri miniştrii pentru afaceri europene.

Aceste discuţii informale, lansate la cererea Poloniei, care asigură preşedinţia semestrială a UE, vizează pregătirea unui summit european privind bugetul, prevăzut pentru sfârşitul lunii octombrie la Bruxelles.

”Cred că o îngheţare în termeni reali este mult mai modestă decât ceea ce multe ţări europene aplică la ele acasă”, a mai spus ministrul britanic.

La sfârşitul lunii iunie, Comisia Europeană a dezvăluit un proiect de buget pe 2014-2020 în creştere cu 5%, ridicând cheltuielile la 1.083 miliarde de euro.

Guvernele europene, în plină perioadă de austeritate economică, au criticat vehement acest proiect.

”Vrem ca instituţiile europene să aprobe necesitatea unei discipline financiare care trebuie să fie acceptată nu numai de către guverne, ci şi de familiile obişnuite din toată Europa”, a comentat Lidington.

La rândul său, ministrul francez pentru afaceri europene, Jean Leonetti, a întărit declaraţiile omologului său britanic: ”Cum vom fi noi capabili să explicăm că ne vom diminua deficitele acţionând pentru diminuarea cheltuielilor publice, iar în paralel cresc în mod important cheltuielile europene ?”, s-a întrebat el.

”În contextul actual, trebuie să existe o coerenţă între politica dusă pe plan intern şi cea de pe plan extern”, a adăugat ministrul francez.

Germania a insistat şi ea ca Bruxellesul să dea dovadă de cumpătare: ”Având în vedere situaţia bugetelor naţionale, consider că este mai necesară o îngheţare decât o creştere” a bugetului UE, a declarat joi Werner Hoyer, ministrul delegat pentru afaceri europene.
SURSA: Agerpres