Potrivit unui comunicat al GTC, unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori imobiliari din România, Lone Star a angajat băncile J. P. Morgan şi UBS pentru a-l ajuta să analizeze opţiunile cu privire la investiţia sa la GTC. Fondul american Lone Star nu intenţionează să îşi vândă acţiunile pe care le deţine la GTC prin bursă sau printr-un proces accelerat de „book building“, a precizat dezvoltatorul imobiliar. Fondul american Lone Star este unul dintre cei mai mari investitori de private equity din lume.
GTC a fost preluată în 2013 de Lone Star, care a impus vânzarea tuturor activelor neperformante. Astfel, reţeaua de patru malluri Galleria din Arad, Piatra Neamţ, Suceava şi Buzău, plus un teren destinat construcţiei unui alt mall Galleria în Bistriţa au fost vândute cu circa 20 mil. euro, marcând pierderi de zeci de milioane de euro.
Sub noul acţionariat, GTC a anunţat că se va concentra pe acumularea de clădiri de birouri, proces pentru care are nevoie de lichidităţi. În ultimul an, compania a investit deja 51,5 mil. euro în această direcţie. Din acest motiv, compania s-a listat în 2016 pe Bursa de la Johannesburg, ca a doua piaţă după Bursa de la Varşovia. Cei mai importanţi investitori imobiliari din România se bazează acum pe capitalul sud-african.
GTC a cumpărat în aprilie anul trecut clădirile de birouri Premium Plaza şi Premium Point, din apropierea Pieţei Victoriei, de la grupul bancar Volksbank, la un preţ de 32 mil. euro. Achiziţia a fost finanţată din surse proprii şi refinanţată printr-un împrumut de 19 mil. euro de la Alpha Bank. Investitorul a mai cumpărat recent şi clădirea Cascade Office Building de la Adval Properties (administratorii averii imobiliare a lui Dinu Patriciu) pentru 9 mil. euro.
Totuşi, principalul activ deţinut de GTC în România rămâne complexul de birouri City Gate din Piaţa Presei Libere. Până în decembrie 2015, GTC deţinea această proprietate în parteneriat cu fondul de investiţii Bluehouse Capital, însă investitorul a răscumpărat participaţia de 41,1% a fondului contra sumei de 18,1 mil. euro. Valoarea acestei clădiri a fost stabilită la 147 mil. euro şi este închiriată în proporţie de 96%. Veniturile aduse proprietarului din chirii se ridică la 10,5 mil. euro anual.
Planuri locale
După o pauză de opt ani în care şi-a vândut în pierdere toate proiectele neperformante din România, dezvoltatorul pregăteşte acum construcţia unui complex cu trei clădiri de birouri pe unul dintre cele mai scumpe terenuri tranzacţionate înainte de criză în Bucureşti.
Proiectul, denumit City Rose Garden, va avea o suprafaţă comercială de 46.000 mp şi prespune un cost de dezvoltare de 89 mil. euro, potrivit unei prezentări pentru investitorii GTC. Cele trei clădiri de birouri care alcătuiesc complexul vor fi construite pe un teren de 15.000 mp cumpărat cu 10,5 mil. euro de la o compania deţinută de fondul de investiţii Bluehouse Capital. Lotul face parte din fosta fabrică Griviţa din spatele Romexpo, care în 2007 a fost vândută cu 72,9 mil. euro, fiind unul dintre cele mai scumpe terenuri tranzacţionate în România.
GTC se aşteaptă de pe urma acestui proiect la un randament de 10% şi la venituri nete anuale de 9 mil. euro din chirii. Proiectul, care va cuprinde şi 920 de locuri de parcare, va fi finalizat în etape în 2019 şi 2020.
Cine este Lone Star
Dacă decide vânzarea participaţiei, Lone Star este la al doilea exit de pe piaţa imobiliară românească. Anul trecut a vândut parcul logistic Phoenix Logistics Center din Chiajna companiei CTP pentru 7 mil. euro, preţ cu peste 22% sub cel plătit în urmă cu doi ani.
CITITI SI Americanii de la Lone Star au făcut primul exit din România în pierdere
Fondul este o firmă internaţională de private equity, specializată pe achiziţia de companii şi active „distressed“ şi, de asemenea, pe achiziţia de credite neperformante de la bănci. Compania cu sediul central în Dallas, Texas, a fost fondată în 1995 de John Grayken, care este şi actualul preşedinte al companiei. Grayken este creditat de revista americană Forbes cu o avere de 6,5 mld. dolari, ceea ce îl plasează pe locul doi în topul celor mai bogaţi irlandezi. De la înfiinţare şi până acum, fondul a cumpărat şi gestionat circa 950.000 de active la nivel mondial cu un preţ de achiziţie de peste 180 mld. dolari. Lone Star este organizată în 17 fonduri de private equity cu angajamente de capital agregate în valoare totală de peste 70 mld. dolari.