Pe deoparte, rușii se pregătesc să o predea americanilor pe baschetbalista Britney Griner, care a fost reținută acum 5 luni în Rusia pentru că ar fi încercat să introducă droguri în țară. Pentru recuperarea ei se fac presiuni uriașe din partea minorităților sexuale din Statele Unite, întrucât sportiva este un lider al acestor comunități. Ce și-ar dori la schimb rușii? Pe Lordul Războiului.
„Viktor Bout a fost întruchipat ca personaj de film de Nicholas Cage într-o peliculă celebră (n.r. Lord of War), un film făcut chiar la Hollywood, considerat cel mai mare traficant de arme al secolului trecut. Un om legat total de regimul rusesc, chiar înainte de Putin. Legenda spune că chiar Traian Băsescu în calitatea lui de căpitan de navă comercială, de pe Biruința, făcea afaceri cu acest celebru Viktor Bout.”, a spus fostul șef de campanie al lui Traian Băsescu.
America și-a dat acordul pe exportul de cereale
„Primul pas a fost agreement-ul pe grâne, pe cereale, care s-a făcut cu ONU și cu Turcia, ea reprezentând aici Marea Neagră, nu a reprezentat NATO neapărat. Turcia a fost garantul de ieșire a cerealelor din Marea Neagră, Turcia fiind proprietara strâmtorii care condiționează intrarea sau ieșirea din Marea Neagră. Nu se putea face acest deal pentru cereale, dacă nu ar fi fost de acord și Statele Unite.”, consideră Cozmin Gușă.
Rușii pregătesc o nouă monedă mondială
Conform estimărilor specialiștilor americani din primele săptămâni ale războiului, Rusia n-ar fi reușit să supraviețuiească economic restricțiilor impuse de occident.
„Statele Unite merg pe o retorică care s-a împotmolit, respectiv, retorica dezastrului din interiorul Rusiei comparată cu URSS. S-a împotmolit în realitate. S-a împotmolit în Bursă, unde rubla a crescut, s-a consolidat în ultima vreme, s-a împotmolit în deciziile din interiorul BRICS unde se pune la cale o monedă comună, un echivalent al ECU de dinainte de EURO, între Rusia, India, China, Brazilia și Africa de Sud, din punct de vedere oficial.”, a mai spus analistul politic.
Urmăriți întreaga ediție a podcastului „România lui Cristache” pe canalul de Youtube EVZ Capital.