Loredana Groza a închis ultima seară de festival cu un moment special alături de celebrul compozitor Horia Moculescu, în vârstă de 86 de ani. Compozitorul a acompaniat-o la pian, iar cei ai cântat pentru prima dată împreună.

Loredana Groza a fost foarte emoționată în aceste clipe

Artista a spus că i-au dat lacrimile din cauza emoțiilor. La sfârșitul melodiei, aceasta a îngenuncheat în fața lui Horia Moculescu, după care l-a îmbrățișat și i-a mulțumit cu sinceritate. Totodată, artista i-a îndemnat pe toți să viseze, deoarece dorințele se pot îndeplini mai devreme sau mai târziu.

„Vreau să vă zic că aștept de foarte mulți ani acest moment și să știți că orice vis se împlinește dacă ți-l dorești cu adevărat! Vă jur! În seara asta visul meu se împlinește și nu am cuvinte să mulțumesc Universului, muzicii, că pot să îl am alături de mine, pentru prima oară într-un duet împreună, chiar dacă ne știm aproape de-o viață, pe marele, imensul artist, Horia Moculescu!”, a declarat Loredana Groza.

De asemenea, aceasta a subliniat că Horia Moculescu este „mai mult decât un guru al muzicii românești”.

„Horia este mai mult decât un guru al muzicii românești. Îți mulțumesc, Horia! Îți mulțumesc că ai stat până la ora asta târzie în noapte. E într-adevăr un puști, dar un puști rebel! O să vă cântăm unul dintre cele mai frumoase cântece!”, le-a Loredana Groza celor prezenți la ediția aniversară a Festivalului de Muzică Ușoară Mamaia.

Horia Moculescu spune că artista este foarte talentată și onestă

La rândul său, Horia Moculescu a completat-o pe îndrăgita artistă și a spus că Loredana Groza este foarte talentată și onestă.

„Când m-a rugat Loredana să cântăm ceva împreună, m-am gândit că e prea mult Moculescu! Corina-Moculescu, Miki – Moculescu, nu mai vreau! Și atunci am zis că Moculescu mai are un merit. În 1965 am înregistrat o melodie excepțională a unui mare compozitor, Vasile Veselovski, “Și dacă”, eu i-am cântat această piesă și mai sunt doi ani și sunt 60 de ani de când am lansat-o, în general se cunoaște piesa! (…) Foarte talentată fată și, desigur, onestă, pentru că e din Onești!”, a conchis Horia Moculescu.