„De mai bine de 10 ani milităm intern și extern pentru promovarea sustenabilității. Și, pe cât de greu și dificil este, pe atât de ușor și accesibil ne dorim să facem conceptul de sustenabilitate. Mulțumesc în numele celor aproximativ 18 mii de colegi care colectează separat, zilnic, peste 20 de categorii de deșeuri”, a declarat Loredana Samoilă, PR Manager Kaufland România, pe scena Galei Capital Companii de Elită.
„Vă asigur că în fiecare zi se depun eforturi pentru ca toți clienții să reușească să colecteze cât mai facil. Suntem singurul retailer din Romania cu 2 infrastructuri de colectare separată a deșeurilor, disponibile la nivel național. Mai mult, lucrăm la un proiect care să permită clienților să recicleze textile, electrocasnice mici, becuri, ulei, capsule de cafea, tetra pak, folie și pungi”, a mai adăugat Loredana Samoilă.
În ediția 2024 a Galei Capital Companii de Elită, Kaufland România a fost premiată pentru investiții în soluții sustenabile și promovarea economiei circulare.
Kaufland este un model de urmat când vine vorba de sustenabilitate
La momentul de față, în mediul de afaceri din România, echipa Kaufland se diferențiază prin angajamentul față de sustenabilitate și responsabilitate socială. În același timp, menține și prețuri accesibile și oferă produse de calitate pentru toți clienții.
„Sustenabilitatea este nucleul strategiei noastre, investind în soluții sustenabile și promovând economia circulară”, declară Valer Hancaș, Director de Comunicare și Corporate Affairs, Kaufland România.
Kaufland este o destinație one-stop shopping și un punct central al colectării separate. Clienții pot recicla ambalaje, haine și încălțăminte în magazinele acestei companii care oferă o infrastructură accesibilă de colectare și un sistem de recompensare. În acest fel, se încurajează comportamente responsabile și sustenabile.
„Am fost pionieri în promovarea sustenabilității în România, având sisteme de colectare a deșeurilor reciclabile, stații de încărcare pentru mașini electrice și programe de reducere a risipei alimentare. De asemenea, susținem activ prin proiecte inovatoare de comunicare angajarea și incluziunea persoanelor cu dizabilități prin programul A.C.C.E.S.”, adaugă Valer Hancaș.
Un model de business altfel
La Kaufland, întregul model de business este construit pe principii de sustenabilitate. Echipa din board ia decizii după ce cântărește cu atenție impactul asupra mediului înconjurător, a comunităților în care își desfășoară activitatea, lanțului de furnizori, a clienților și angajaților. O parte importantă când vine vorba de domeniul sustenabilității este și investiția în comunitate.
„Investiție pe care o concretizăm prin proiectele de CSR. În strategia noastră de CSR, urmăm cinci piloni: educație, mediu, proiecte sociale, sport și sănătate și cultură”, mai spune Directorul de Comunicare și Corporate Affairs de la Kaufland România.
În anul financiar 2023, compania a investit suma de 9,7 milioane de euro în proiecte comunitare. Printre inițiativele Kaufland se numără programul „În Stare de Bine”. Cel mai mare program de finanțare pentru organizațiile neguvernamentale din România. Un program prin care se oferă anual granturi nerambursabile în valoare totală de un milion de euro.
„Lansat în 2018, acest program a sprijinit până acum sute de ONG-uri prin finanțare directă, training și consultanță”, adaugă Valer Hancaș.
În sprijinul comunității
De asemenea, programul „Start ONG”, un program destinat organizațiilor mici sau la început de drum, instituțiilor școlare și grupurilor informale, a sprijinit 130 de ONG-uri și instituții de învățământ în 2023, cu investiții de peste 500.000 de euro.
În acest mod, echipa Kaufland a reușit să schimbe în mod direct viețile a peste 17.000 de persoane. Pe lângă acest program, au mai fost derulate și „Timp pentru Bine”, lansat chiar de CEO-ul Kaufland România și Republica Moldova, Marco Hößl, și „Tricou de Uriaș”, derulat în parteneriat cu Asociația 11even și Federația Română de Rugby.
„Pentru anul următor, ne propunem să continuăm aceste inițiative de succes și să lansăm noi proiecte care să contribuie la dezvoltarea durabilă a comunităților în care activăm. Misiunea noastră este să fim alături de comunitate, ghidându-ne după sloganul «Implicarea face diferența», o promisiune de la care nu ne abatem.
În acest sens, planificăm să dezvoltăm noi parteneriate pentru proiecte de mediu, sănătate și educație, continuând să investim în bunăstarea comunităților locale”, mai spune Valer Hancaș.
Gala Capital „Companii de Elită” 2024
Revista Capital a premiat companiile de sucess din România în cadrul Galei Capital Companii de Elită, ediția 2024. Evenimentul a avut loc joi, 26 septembrie 2024, și a reunit personalități din mediul de business, antreprenoriat, cultural, medical, social și mass-media.
Gala Companii de Elită reprezintă unul dintre evenimentele de tradiție organizate de revista Capital și este dedicată recunoaşterii performanțelor companiilor ce activează în mediul de business autohton și care au contribuit la dezvoltarea economiei din România.
Evenimentul poate fi vizionat integral pe pagina de Youtube „Hai România”.