Transportatorul polonez estimează că numărul pasagerilor în relaţia cu România va ajunge la 100.000.
'Creşterea frecvenţelor spre Bucureşti este un mare succes al LOT în România. Noul program de vară din Bucureşti va oferi consumatorilor români conexiuni mai bune prin Varşovia spre toate destinaţiile noastre în America de Nord, către Beijing şi multe alte oraşe din Europa. LOT Polish Airlines a răspuns activ la cererea pieţei şi, începând din această primăvară, oferă suplimentări de frecvenţe la zborurile în Europa. În comparaţie cu orarul de vară din 2013, vara lui 2014 va aduce 'al doilea val' de zboruri de după-amiază din Varşovia', a spus Malecki.
Noul zbor va avea plecarea la ora 14,30 din Varşovia cu sosire la Bucureşti la ora 17,30. Plecarea din Bucureşti este programată la ora 18,15, iar sosirea la Varşovia la 19,00.
În Europa Centrală şi de Est, compania aeriană poloneză operează pe aeroporturile din Budapesta, Praga, Sofia, Bucureşti, Belgrad, Moscova, Lviv, Odessa, Vilnius, Riga şi Tallin. Aceasta înseamnă că noile frecvenţe vor apărea pe aceste rute.
Schimbările în orarul pentru Europa de Vest se referă la Copenhaga, caz în care vor fi zboruri suplimentare ce vor presupune şederea peste noapte, care vor fi operate de şase ori pe săptămână.
De asemenea, vor fi introduse zboruri suplimentare săptămânale spre Milano, Stockholm şi Bruxelles. Modificări vor fi şi la zborurile spre Paris, Hamburg şi Amsterdam, în sensul că va fi posibil să se zboare în aceste oraşe mai frecvent.
'În vârf de sezon, oportunităţile de conexiune pentru transfer de pasageri vor creşte cu 40%', a subliniat reprezentantul companiei.
SURSA: Agerpres