Monopolul exercitat de statul român prin intermediul Loteriei Române, poate aduce sume importante la bugetul de stat.
În schimb, în ultimul an s-au perindat la conducere nici mai mult nici mai putin de 8 directori. Ce se vrea de la această Companie? este întrebarea firească pe care o pune orice observator. Începând cu 2015 la propunerea Ministrului de Finanțe, s-a stabilit ca Loteria să devină independentă. Toate bune și frumoase dar, în acest moment există un soft de genstiune și un căștigător pentru terminalele loteristice și sistemul central, dar nu există nici voință și nici putință pentru a duce la capăt acest pas important. Trebuie spus că loteria utilizează terminale și soft din anul 1994 (de peste 20 ani), iar problemele de întreținere sunt fără sfârșit (de la banalele tonere care nu se mai fabrică, trebuie reâncărcate, la distanța dintre oprirea vânzărilor și ora la care are loc tregerea Loto și altele). În același timp este interesant de verificat dacă procedurile au respectat legislația și dacă prețul este corect. Și nu aceasta este ceea mai mare problemă a Companiei, de ceva timp, instituția nu mai are pază și nici monitorizare, cum nu a mai avut o perioadă bună de timp nici colectare a numerarului din agenții. Acest aspect este verificabil (sumedenia de amenzi pe care Loteria o achită lunar). Cei care de fapt conduc Loteria sunt o mână de consilieri, care au avut concedii medicale peste o sută de zile dar care au fost recompensați cu prime importante, care amenință și intervin pe la toate structurile și care beneficiază de susținerea legii (zic ei). Se știe că este destul de complicat în ziua de astăzi să dai afară o persoană care a câștigat un concurs (sunt oarecum nemuritori).
D-le primministru, d-le ministru de Finanțe, probabil că vă străduiți să identificați surse pentru alimentarea bugetului de stat. Trebuie să aveți în vedere faptul că, Loteria Română, poate să aducă venituri importante dacă este bine condusă, dacă va funcționa ca toate celelalte firme din industria jocurilor de noroc (trebuie schimbat modul în care se ține contabilitatea – în funcție de GGR, nu cum se ține acum) și dacă i se va permite să intervină cu ajutoare financiare în sport, învățământ și sănătate. Salutăm numirea ultimului director general dl Ovidiu Portariuc. Sperăm să reușească să pună ordine și să implementeze soluții care să aducă profituri Loteriei și implicit sume importante la bugetul de stat.
Dr. Marius Pantea,
Avocat, profesor universitar