Loteria Română a fot dată în judecată! I se cer daune de peste 2 milioane de lei
Loteria Română ar putea să plătească peste 2 milioane de lei, după ce un bărbat din Iași a dat în judecată instituția. În data de 26 februarie 2017, bărbatul se îndrepta spre locul de muncă iar la ora 15:50 s-a oprit la o unitate a Loteriei pentru a-și cumpăra un bilet. Acesta a fost refuzat, pe motiv că jocul s-a închis deja de la București. Bărbatul i-a preciza angajatei că jocul se închide la ora 16:00 și că dacă ar fi apărut modificări în regulament, atunci acestea ar fi fost anunțate. El a mai spus că avea deja numerele pe care le va nota pe bilet, procesul fiind unul care va lua mai puțin.
Bărbatul a fost refuzat din nou și s-a grăbit să meargă la o altă unitate la care, din păcate, a ajuns prea târziu. A doua zi, bărbatul a aflat că numerele câștigătoare sunt fix cele pe care el a dorit să le noteze pe bilet. Acesta a făcut plângere la Protecţia Consumatorului care l-a îndreptat spre Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, care i-a spus că ora limită de joc poate fi interpretată sub forma intervalului 15.45-16.00, Loteria Română închizând terminalele „pe baza unui algoritm propriu“.
Dorind să i se facă dreptate, el s-a adresat instanței, notează Ziarul de Iași.
Cererea a fost respinsă ca neîntemeiată
Loteria Română a spus judecătorilor că în acea zi jocul se încheiase la ora 15:55, după ce bărbatul ar fi fost refuzat să joace la prima agenție. Totuși, ieșeanul nu ar fi demonstrat că a fost într-adevăr refuzat să joace sau că ar fi vrut să joace numerele ieșite.
Totuși, magistrații au observat că Loteria Română nu a probat afirmațiile cu privire la timpul în care se poate închide un joc.
Așadar, decizia judecătorilor s-a baza pe lipsa unei probe a ieșeanului că ar fi dorit să joace numerele câștigătoare.
„Martorul C.C. a arătat instanţei că juca împreună cu reclamantul, dar nu ştia ce numere urma să joace acesta; abia a doua zi, la serviciu, cei doi au verificat numerele şi martorul a constatat că reclamantul avea notate pe biletul său chiar numerele ieşite câştigătoare. Prin urmare, martorul nu văzuse aceste numere în ziua în care ele ar fi trebuit jucate, ci abia a doua zi, astfel încât nu există nicio certitudine că numerele pe care le-a văzut martorul erau aceleaşi cu cele scrise pe hârtia pe care reclamantul ar fi avut-o cu el în agenţie.
De asemenea, nu se poate stabili dacă reclamantul ar fi trecut pe biletul de joc numerele întocmai cum le-ar fi avut notate, că nu s-ar fi răzgândit asupra vreunuia dintre ele, ori nu ar fi existat vreo eroare la transcrierea lor, situaţii care pot apărea adesea în practică“, au argumentat judecătorii decizia de respingere ca neîntemeiată a cererii bărbatului.
Așadar, sentința Tribunalului a fost atacată de bărbatul ieșean, motiv pentru care cazul a intrat pe rolul Curții de Apel.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea