Loteria Română plăteşte 3,83 milioane lei, fără TVA, pentru servicii de întreţinere a sistemelor

Compania Naţională Loteria Română a atribuit firmei Andin Serv SRL un contract în valoare de 3,83 milioane lei, fără TVA, pentru servicii de întreţinere a sistemelor şi servicii de reparare şi de întreţinere a perifericelor informatice, potrivit unui anunţ de atribuire postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Estimarea iniţială a valorii contractului a fost de 4,91 milioane lei, fără TVA. Contractul a fost atribuit în data de 3 august 2015, în urma unei licitaţii deschise la care au participat trei ofertanţi – şi a fost încheiat pe o perioadă de 12 luni. Finanţarea se face din surse proprii ale Companiei Naţionale Loteria Română. 

Loteria Româna este una din instituţiile cu tradiţie ale societăţii româneşti, fiind înfiinţată în anul 1906. În prezent, Loteria Română organizează şi exploatează, în calitate de unic organizator, pe întreg teritoriul ţării, jocuri de noroc, jocuri loto şi pariuri mutuale.

AGERPRES