Compania Naţională \'Loteria Română\' (CNLR) are bugetat pentru anul 2017 un profit brut de 71,68 milioane de lei, pe fondul unor venituri totale de 925,4 milioane de lei şi a unor cheltuieli de 853,71 milioane de lei, potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al CNLR, publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
Din cheltuielile totale, circa 59,54 milioane de lei reprezintă cheltuielile cu bunuri şi servicii, 134,18 milioane de lei cele de personal, iar pentru alte cheltuieli de exploatare sunt alocate 613,22 milioane de lei.
Potrivit proiectului, dividendele cuvenite bugetului de stat se ridică de 33,3 milioane de lei.
În 2017, Loteria Română are prevăzute investiţii de 63,72 milioane de lei prin bugetul de venituri şi cheltuieli.
Pentru finele anului 2017, numărul estimat de personal al CNLR se ridică la 2.691 salariaţi, iar cel mediu de 2.556. De asemenea, proiectul prevede un câştig mediu lunar pe salariat de 2.820 lei.
Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al Companiei Naţionale ‘Loteria Română’ a fost aprobat prin Hotărârea AGA din data de 13 aprilie 2017.AGERPRES