Astfel, se va putea circula neîntrerupt pe autostradă din dreptul localității Margina (județul Timiș), până la Vama Nădlac. Pe Lotul 3 (21 km), execuția lucrărilor s-a realizat în proporție de peste 70%, iar pe Lotul 4 (22 km), progresul fizic este de aproape 50%, reiese dintr-un comunicat al Ministerului Transporturilor. Oficialul s-a aflat într-o vizită de lucru pe șantierele rutiere din județele Arad și Timiș împreună cu reprezentanţi din conducerea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Ministrul a discutat cu primarul Nicolae Robu despre o serie de proiecte, printre care și Centura de Sud a Timișoarei. Pentru acest obiectiv a fost identificată sursa de finanțare – accesarea fondurilor europene. Proiectul va fi realizat în regie proprie de CNAIR. Lucrările vor începe în 2018 și vor fi finalizate în termen de 12 luni. Suma totală necesară, precum și traseul, vor fi stabilite cu exactitate doar dupa revizuirea studiului de fezabilitate.
De asemenea, Bușe a vizitat și Aeroportul Internațional Arad, unde au discutat o posibilă fuziune cu Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara. O decizie finală în acest sens va fi luată după ce autoritățile locale din Arad vor definitiva problemele administrative ale aeroportului. La Primăria Arad, a fost semnat un protocol prin care CNAIR predă municipalității studiul de fezabilitate pentru centura de sud-est a orașului. Proiectul este inclus în programul operațional regional, prin coordonarea Consiliului Județean.
Totodată, au fost discutate și soluțiile pentru finalizarea celor două pasaje peste calea ferată, a căror execuție a fost suspendată de mai mulți ani. CNADNR (noul CNAIR) își asumă unul dintre acestea în regie proprie. Astfel, în martie – aprilie 2017, imediat ce va începe sezonul de lucru, vor demara și lucrările. Aceastea vor fi finalizate într-un termen de 4 luni. Cât despre celălalt pasaj, licitația pentru execuția lucrărilor va fi lansată luna aceasta, iar atribuirea se va face în iarnă, astfel că lucrările vor putea începe, de asemenea, în martie – aprilie 2017. Aici execuția va dura aproximativ 8-9 luni, așadar până la finalul lui 2017 vor fi gata ambele pasaje”, a mai declarant Sorin Bușe.