Lotul 3 Sud al A0 ar putea fi gata în acest an

Lotul 3 Sud al A0 ar putea fi gata în acest an, a informat secretarul de stat în cadrul Ministerului Transporturilor Irinel Ionel Scrioșteanu. În prezent, Lot 3 Sud este mai important decât a fost până acum, odată cu deschiderea Lotului 1 în totalitate, întrucât face conexiunea la nivel de autostradă între A1 Pitești-București – DN6 – DN5 – DN4 – A0 – A2 București-Constanța.

Peste 16 km, din cei 18 km, au stratul de bază așternut. Pe cei 16 km, 7 km kilometri au stratul de binder așternut. Din analiza pe care a făcut-o secretarul de stat în cadrul Ministerului Transporturilor cu responsabilii din șantier pe toate punctele critice, reiese că este posibil ca, până la sfârșitul acestui an, să se circule de la Bragadiru, de la intersecția cu DN6 până la Autostrada A1 București-Pitești, împreună cu nodul rutier. La pasajul principal, care supratraversează Autostrada A1 București-Pitești, s-a turnat placa de suprabetonare pe deschiderea centrală. Urmează să se monteze lisele de parapet.

„𝗔𝟬 𝗦𝘂𝗱 – 𝗟𝗼𝘁 𝟯

Mă aflu pe șantierul 𝗟𝗼𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝟯 𝗦𝘂𝗱 al 𝗔𝘂𝘁𝗼𝘀𝘁𝗿𝗮𝘇𝗶𝗶 𝗕𝘂𝗰𝘂𝗿𝗲𝘀𝘁𝗶𝘂𝗹𝘂𝗶 #𝗔𝟬, unde fac săptămânal vizite pentru a verifica evoluția lucrărilor, dar și pentru a presa și sprijini antreprenorul în finalizarea acestora. Acest Lot 3 sudic este, în momentul de față, și mai important decât a fost până acum, odată cu deschiderea de acum 2 zile a Lotului 1 în totalitate, întrucât face conexiunea la nivel de autostradă între A1 Pitești-București – DN6 – DN5 – DN4 – A0 – A2 București-Constanța.

Vă prezint în acest live stadiul lucrărilor, de la un capăt la altul. 𝗛𝗮𝗶, 𝗥𝗼𝗺𝗮𝗻𝗶𝗮, 𝗵𝗮𝗶 𝗰𝗮 𝘀𝗲 𝗽𝗼𝗮𝘁𝗲!”, a scris, sâmbătă, oficialul român pe Facebook.

Ministrul Transporturilor era pesimist

Cu o lună de zile în urmă, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spunea că noul termen de finalizare a lucrărilor pe Lotul 3 Sud, anunțat de constructorul grec Aktor, devine nerealist.

„Pe lotul 3 din A0 Sud, unde constructorul continuă să spună că în septembrie această lucrarea va fi finalizată. E un termen ambițios. Dar începe să devină nerealist acest septembrie. Eu nu vreau să stric entuziasmului directorului care a zis că rămâne valabilă această lună. Dar mi-aș dori cel puțin în săptămânile viitoare o creștere a activității pe acest șantier”, declara el la acea vreme.

Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu (SURSA FOTO: Facebook, Sorin Grindeanu)

Aktor ar fi terminat 70% din Lotul 3 Sud al A0

În urmă cu două luni de zile, constructorul grec Aktor spunea că a ajuns la un progres de aproape 70% pe Lotul 3 Sud din Autostrada Bucureștiului (A0), pe care vrea să îl dea în circulație la începutul toamnei.

„Am asigurat personal Guvernul României că vom fi gata până la sfârșitul lunii august, începutul lui septembrie”, spunea, la începutul lunii iunie, Vicepreședintele Consiliului de Administrație și CEO al Grupului Intrakat, din care face parte constructorul Aktor SA.