Lotus a lansat oficial noul monopost de Formula 1, denumit E20,fiind cel de-al 20-lea șasiu produs la uzina din Enstone, Marea Britanie.
Cu această ocazie Eric Boullier, șeful echipei, a declarat că obiectivul principal este readucerea Lotus pe lista învingătorilor de curse din 2012 și a spiritului de învingător pe care echipa l-a avut cu câteva decenii în urmă.
Piloții oficiali ai echipei sunt finlandezul Kimi Raikkonen, campion mondial de Formula 1 în 2007 și francezul Romain Grosjean, campionul seriei GP2 din 2011. Pilotul de teste și de rezervă va fi belgianul Jerome d’Ambrosio.
Numele Lotus este cunoscut pentru că a adus în lumea curselor foarte multe inovații. Directorul tehnic James Allisson a anunțat principalele noutăți ale monopostului, care consistă în linia de eșapament redesenată complet, ca și suspensia față și spate, ceea ce duce la o îmbunătățire a aerodinamicii. Lotus E20 este echipat cu un motor Renault V8, denumit RS27-2012.
Campionatul Mondial de Formula 1 din acest an va începe pe 18 martie în Australia și va avea 20 de etape. Primele teste oficiale vor avea loc începând de marți, 7 februarie, la Jerez de la Frontera, în Spania.
Cifrele cheie ale noului Lotus E20:
• 0.1 Timpul pe care îl câștigă pe fiecare tur Lotus E20, datorită greutății mai mici, pe măsură ce benzina se consumă (fără să ținem cont de degradarea pneurilor)
• 1.6 Timpul în care Lotus E20 se oprește de la 100km/h
• 4.9 Timpul în care Lotus E20 ajunge la 200 km/h plecând de pe loc
• 6 Numărul de ore care sunt necesare unei echipe de 12 mecanici să reconstruiască mașina pe circuit (de la un șasiu cu subansamblele deja instalate). Plecând de la zero, pentru a construi o mașină cu totul sunt necesare șapte zile unei echipe de 150 de persoane
• 7 Numărul de rapoarte de viteză al cutiei de viteze al monopostului Lotus E20
• 500 Temperatura, în grade Celsius, pe care ambreiajul Lotus E20 o atinge în timpul unei curse
• 640 Greutatea minimă, în kilograme, a monopostului Lotus E20
• 900 Temperatura, în grade Celsius, a gazeor de eșapament, atunci când motorul este în sarcină maximă
• 1.100 Temperatura, în grade Celsius, pe care o atinge un disc de frână al Lotus E20 în timpul unei curse
• 2.500 Numărul mediu de schimbări al rapoartelor de viteză pe care piloții le fac în timpul unei curse
• 11.000 Numărul de schițe tehnice produse în timpul construcției monopostului Lotus E20 (cu 28% mai multe decât pe modelele precedente)
• 30.000 Numărul de componente individuale ce compun monopost-ul Lotus E20
• 250.000 Numărul de ore de lucru acumulat de echipa tehnică pentru design-ul Lotus E20.