Cardul avea imprimată imaginea lui LeBron James din sezonul său de debut în NBA, 2003/2004, atunci când evolua în tricoul lui Cleveland Cavalier.

Lovitura anului

Dacă astfel de sume sunt uneori atinse pentru cardurile vechi de baseball, cea obţinută, duminică, este, potrivit ESPN, un record pentru un card modern, de după 1980, şi pentru unul de baschet.

Modelul vândut este o raritate. Vorbim despre un card Upper Deck dintr-o serie limitată intitulată „Rookie patch Parallel”, care includea câte o bucată din tricoul unui jucător şi un autograf. Seria a fost produsă numai într-un număr corespunzător celui de pe tricoul jucătorului, 23, în cazul fostului star al echipei Cleveland Cavaliers.

Piaţa cardurilor de colecţie NBA a continuat să urce în ultimii ani, cu un flux de ofertanţi provenit din întreaga lume.

LeBron James, în vârstă de 35 de ani, evoluează în acest moemnt la Los Angeles Lakers, după ce a mai trecut pe la Miami Heat. Însă cea mai mare parte a carierei şi-a petrecut-o la Cleveland, între 2003 şi 2010 şi în perioada 2014-2018, conform lequipe.fr.