Disputa politică americană, creată de plafonul de îndatorare al ţării, este mai gravă şi face politicile economice mai incerte decât toate războiale recente.
În anii `80, confuzia faţă de politicile economice a fost limitată, dar s-a accentuat în timpul negocierilor pe buget şi al prăbuşirii bursei. Un indice bazat pe subiectele tratate de presă şi prognozele economice contradictorii măsoară nivelul de incertitudine.
Indicele a fost jos până la căderea comunismului şi a primului război din Golf. Perioada de mandat a lui Clinton a fost şi ea relativ stabilă, dar după atacurile din 11 septembrie 2001, nivelul de incertitudine a atins un nou vârf. Invazia Irakului a determinat şi ea creşterea indicelui. După aceste vârfuri, nivelul de incertitudine faţă de politicile economice a coborât, până la criza creditelor. Când Lehman Brothers s-a prăbuşit, indicele a luat-o puternic în sus.
Conflictul politic cauzat de plafonul de îndatorare a ridicat nivelul de incertitudine la un vârf care le depăşeşte pe cele cauzate de 11 septembrie şi de criza financiară. Investitorii sunt speriaţi. Blocajul guvernului american pune incertitudinea faţă de politicile economice peste nivelul atins de cele două războaie din Golf.
<object id="flashObj" width="595" height="390" classid="clsid:D27CDB6E-AE6D-11cf-96B8-444553540000" codebase="https://download.macromedia.com/pub/shockwave/cabs/flash/swflash.cab#version=9,0,47,0"><param name="movie" value="https://c.brightcove.com/services/viewer/federated_f9?isVid=1" /><param name="bgcolor" value="#FFFFFF" /><param name="flashVars" value="videoId=2745598731001&linkBaseURL=http%3A%2F%2Fwww.economist.com%2Fblogs%2Fgraphicdetail&playerID=1425961410001&playerKey=AQ~~,AAABDH-R__E~,dB4S9tmhdOo20g03jDsDgNBGDcclfHEU&domain=embed&dynamicStreaming=true" /><param name="base" value="https://admin.brightcove.com" /><param name="seamlesstabbing" value="false" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="swLiveConnect" value="true" /><param name="allowScriptAccess" value="always" /><embed src="https://c.brightcove.com/services/viewer/federated_f9?isVid=1" bgcolor="#FFFFFF" flashVars="videoId=2745598731001&linkBaseURL=http%3A%2F%2Fwww.economist.com%2Fblogs%2Fgraphicdetail&playerID=1425961410001&playerKey=AQ~~,AAABDH-R__E~,dB4S9tmhdOo20g03jDsDgNBGDcclfHEU&domain=embed&dynamicStreaming=true" base="https://admin.brightcove.com" name="flashObj" width="595" height="390" seamlesstabbing="false" type="application/x-shockwave-flash" allowFullScreen="true" swLiveConnect="true" allowScriptAccess="always" pluginspage="https://www.macromedia.com/shockwave/download/index.cgi?P1_Prod_Version=ShockwaveFlash"></embed></object>
SURSA: The Economist