Bomba care aruncă în aer scena politică. Numele Năstase, din nou la vârful PSD? Ce funcție își dorește

Adrian Năstase este unul dintre coloșii social-democraților. Sub conducerea sa, PSD a fost prima forță politică a țării, controlând fără drept de apel scena politică. Nu puțini sunt cei care și-ar dori o reîntoarcere a sa în mijlocul evenimentelor, astfel încât ultima mutare anunțată pe surse poate reprezenta o surpriză imensă.

Fostul prim-ministru și președinte PSD nu dă semne că ar tânji după o reîntoarcere la vârful politicii, însă nu același lucru se poate spune și despre fiul său, Mihnea Năstase. Potrivit Stiri pe Surse, actualul consilier politic al delegației socialiste din Parlamentul European și-ar fi manifestat intenția de a prinde un loc pe lista PSD pentru europarlamentare.

Mihnea Năstase s-a înscris în filiala Sectorului 1 a PSD în anul 2017, după ce a renunțat la poziția de consilier al europarlamentarului Cătălin Ivan, în urma pozițiilor critice pe care cel din urmă le-a avut față de conducerea partidului.

La momentul respectiv, Mihnea Năstase se arăta foarte interesat de a dezvolta strategii de viitor în cadrul partidului pe care tatăl său l-a condus cu mână de fier.

„Cred că este momentul să încep să mă gândesc la anumite strategii de viitor. Sunt pur şi simplu foarte fericit să am reuşit să intru în organizaţia TSD şi PSD şi că voi reuşi să susţin măcar prin prezenţa mea aici proiectele partidului,” declara Mihnea Năstase în noiembrie 2017