Lovitura cea mai cruntă pentru Liviu Dragnea chiar când a fost eliberat: „Nu are unde să se ducă”. Ce se va întâmpla în politică

dragnea

Persoane protesteaza la ICCJ unde se judeca dosarul lui Liviu Dragnea in este acuzat de angajari fictive, luni, 15 aprilie 2019. Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Este cea mai proastă veste pentru Liviu Dragnea. Ea a fost dată chiar în ziua eliberării sale de la Penitenciarul Rahova. Chiar dacă unii dintre susținători s-au grăbit să se ducă în fața închisorii ca sa-l felicite, se pare că fostul lider al PSD nu are foarte multe motive de bucurie. Și asta pentru că nu sunt multe motivele pentru care Dragnea să fie fericit că se întoarce acasă. O spune chiar Cristian Tudor Popescu. Jurnalistul a explicat ce îl așteapră în politică și mai ales ce îi pregătesc cei din PSD.

Liviu Dragnea iese din închisoare, dar veștile de acasă nu sunt așa bune. Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a spus că cei de la PSD nu îl vor primi înapoi în partid. Iar perspectivele pentru fostul lider sunt sumbre.

CTP a arătat cei de la PSD nu stau prea bine în sondaje ca să mai aibă nevoie de Dragnea și nici membrii AUR, partidul lui George Simion, „n-au ce să facă cu el, pentru că abia au scăpat de Șoșoacă”.

„PSD stă chiar binișor în sondaje, are o poziție bună în opoziție, față de putere. Deci nu-l așteaptă acum PSD-iștii pe Dragnea ca pe un salvator ca să scoată partidul dintr-o vrie în care se află”, a spus Cristian Tudor Popescu într-o intervenție telefonică la Digi24. În opinia sa, Dragnea nu prea mai are loc nicăieri în politică, nici măcar la AUR, pentru că „abia au scăpat de Șoșoacă”.

Ca să ia totul de la capăt și să facă un nou partid e mai dificil, spune CTP.

„La partidele existente, Dragnea nu are unde să se ducă, iar ca să-și facă un partid, e greu, după părerea mea. Nu imposibil, dar nu știu dacă i se permite”, a spus CTP. El a arătat că deși susținătorii lui Dragnea mai sunt încă în partid, nu vor ieși public să-l susțină. Situația este cu atât mai tensionată, cu cât acesta a contestat din închisoare în 2019 alegerile interne pentru șefia partidului.

Motivul pentru care PSD nu-l mai vrea înapoi pe Dragnea

„Să nu uităm că Dragnea a vrut desființarea PSD, a dat în judecată partidul din pușcărie pentru că a ținut alegeri interne. După astfel de gesturi e greu să mai aibă vreo tangență cu partidul”, a adăugat CTP.

Până atunci, fostul ministru de Interne, Carmen Dan, unul dintre apropiații fostului lider PSD Liviu Dragnea, s-a bucurat enorm că acesta pleacă din închisoare. Ea a spus că a primit cu imensă bucurie vestea eliberării acestuia. Ea a spus că nu se poate propunța, pe termen lung, privind o eventuală revenirea în politică, dar știe sigur că acest lucru nu se va petrece curând.

Din partea PSD, niciun lider nu a reacționat după decizia de eliberare din penitenciar a lui Dragnea. Singurii care au făcut declarații în spațiul public sunt Codrin Ștefănescu și Ionel Arsene. Ei sunt și cei care, de altfel, i-au rămas fideli lui Dragnea pe parcursul celor doi ani în care acesta a stat în închisoare.

Există și lideri care au fost foarte apropiați Dragnea și care au rămas în continuare în fruntea PSD. Printre aceștia se numără Lia Olguța Vasilescu, Claudiu Manda, Gabriela Firea dar și Paul Stănescu. Niciunul dintre aceștia nu au avut reacții publice la eliberarea fostului președinte PSD.

Trebuie amintit că președinte al PSD, Marcel Ciolacu spune că dacă Liviu Dragnea va fi eliberat din închisoare nu îl va contacta.