Nu demult le spunea chinezilor printr-un interviu acordat presei de la ei că aprovizionarea cu petrol a Chinei este pusă în pericol, fapt pentru care trebuie să-și diversifice resursele de petrol. La nici două luni de la acest mesaj, vrea să le vândă o parte importantă din compania sa, care deține drepturi de concesionare a unor mari rezerve de petrol.
Altfel spus, Frank Timiș se pregătește de încă o super-tranzacție cu două companii chineze, dar de data asta este vorba de cealaltă companie a sa, African Petroleum, care are drepturi asupra a două zone din largul Liberiei, respectiv LB-08 și LB-09, achiziționate în 2005, ce au o suprafață de 7.200 de km pătrați.
Conform Wall Street Journal, AFRICAN Petroleum se află în discuții pentru achiziționarea a unui pachet de până la 10% din acțiunile companiei conduse de Frank Timiș.
În cazul în care tranzacția se va încheia, valoarea acesteia va fi de "câteva sute de milioane de dolari", scrie WSJ, care precizează că negocierile sunt în stadiu avansat. Compania ar putea derula un program de explorare în largul mării, în zona de Vest a Africii, considerat de unii analilști cel mai mare din lume de acest gen. În această zonă mai au interese și americanii de la Anadarko Petroleum, compania Tullow Oil și spaniolii de la Repsol YPF.
Frank Timiș deține aproximativ 40% din compania African Petroleum.
Într-un interviu acordat China Securities Journal, Frank Timiș, șeful companiei care deține drepturi pe rezerve importante de petrol din Africa, spunea, la sfârșitul lunii martie, că nu trebuie să ne așteptăm ca prețul petrolului să scadă.
"Petrolul va rămâne la un nivel cuprins între 90 și 120 de dolari pe baril", a declarat Frank Timiș, arătând că principalul argument este climatul internațional incert legat de Orientul Mijlociu.
Acesta a ținut să precizeze faptul că securitatea privind aprovizionarea cu petrol a Chinei este pusă în pericol, motiv pentru care chinezii trebuie să încerce să-și diversifice resursele de petrol.
"De exemplul companiile africane de petrol dețin rezerve importante, care ar putea reprezenta o alegere bună pentru China", a spus Timiș.
African Minerals, grupul la care este președinte Frank Timiș, a vândut chinezilor un pachet de 25% din acțiunile proiectului de exploatare a zăcămintelor de fier din Sierra Leone, o altă țară pe ale cărei rezerve Frank Timiș a pus mâna.
African Minerals Limited și Shandong Iron& Steel Group au finalizat tranzacția-investiție de 1,5 miliarde de dolari ce vizează 25% din proiectul Tonkolili derulat de firma controlată de Frank Timiș
African Petroleum Corporation Limited, compania condusă de omul de afaceri Frank Timiș, a anunțat o descoperire importantă de petrol în Liberia.
African Petroleum are drepturi asupra a două zone din largul Liberiei, respectiv LB-08 și LB-09, achiziționate în 2005, care au o suprafață de 7.200 de km pătrați.
African Petroleum, unde Frank Timiş este președinte, intenționează să devină cea mai mare companie petrolieră din Vestul Africii.
Potrivit ultimei ediții a Capital Top 300, Frank Timiș este cel mai bogat român cu o avere estimată la 1,6-1,65 miliarde de euro. African Minerals este cel mai important activ al său. În 2011, compania a fost în atenția presei prin achiziția de către Shandong Iron & Steel Group a 25% din proiectul de exploatare a minereului de fier din Siera Leone, pentru care a plătit 1,5 miliarde de dolari, bani ce vor fi utilizați în faza a doua a proiectului.