E.ON România a dat detalii despre prețul gazelor, după ce ministrul Economiei Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu a spus că de la 1 iulie, gazele vor scădea cu 20 de procente. Cel mai mare furnizor de gaze din România tocmai a anunțat că românii nu vor avea gaze mai ieftine. Cei mai afectați sunt cei care au centrale termice de apartament.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu tocmai a primit o replică de la E.ON România după ce a zis că de la 1 iulie românii vor plăti mai puțini bani pe consumul de gaze. Compania a susținut că nu există în prezent pe piaţă cantităţi de gaze disponibile la preţuri rezonabile şi pe termen lung, astfel încât facturile populaţiei să scadă de la 1 iulie. Cu toate acestea, reprezentanții companiei au susținut, citați de Agerpres, că nu este exclus ca acest lucru să se întâmple în perioada următoare.
E.ON a explicat și care au fost motivele pentru care a trimis românilor oferte la acelaşi preţ ca până acum.
„Preţul final al gazelor naturale pentru perioada de livrare 1 iulie 2020 – 30 iunie 2021 a fost determinat pe baza costurilor cantităţilor deja achiziţionate sau aflate în depozitele de înmagazinare subterană, precum şi a costurilor de achiziţie estimate începând cu 1 iulie a.c., pentru cantităţile rămase de achiziţionat. Ceea ce este foarte important este că oferta noastră este una fermă, preţul fiind stabil pentru 12 luni (cu excepţia cazului în care tarifele reglementate de către ANRE vor suferi modificări), asigurând acoperirea consumului din sezonul rece, când costurile sunt mult mai mari având în vedere vârfurile de consum şi obligaţia de a înmagazina gaze în depozite”, au spus reprezentanţii E.ON.
Cât se consumă în timpul verii
Potrivit estimărilor, din consumul casnic pe un an întreg, 80% se înregistrează iarna, diferenţa dintre consumul din timpul verii şi cel din sezonul rece fiind de 1 la 6, iar gazele necesare pentru acoperirea acestui vârf de consum sunt mai scumpe şi sunt achiziţionate de regulă din import, la preţuri mai mari.
„Preţul final al gazului pentru clienţii casnici cuprinde atât costul de achiziţie al gazului de pe piaţa internă, cât şi următoarele costuri suplimentare pentru noi: costul gazului din import pentru acoperirea vârfurilor de consum din perioada rece (să nu uităm că oferta noastră e valabilă 1 an de zile), precum şi costul serviciilor de înmagazinare, al serviciilor de transport, al serviciilor de distribuţie şi al serviciilor de furnizare. Tarifele aferente serviciilor reglementate de transport, distribuţie şi înmagazinare subterană a gazelor naturale reprezintă costuri externe care nu pot fi negociate de compania noastră, fiind stabilite de către ANRE”, au susținut cei de la E.ON.
În ceea ce privește preţul gazelor în perioada următoare, aceștia nu au spus categoric că nu se vor ieftini, dar că preţul final este influenţat în cea mai mare măsură de evoluţia costurilor de achiziţie a gazelor naturale din surse interne şi import după 1 iulie a.c. şi mai ales în sezonul rece, când consumul nu poate fi asigurat în totalitate din surse interne, apelându-se şi la importuri, aşa cum o arată experienţa anilor anteriori.
Ei au făcut și o recomandare pentru clienţi: atunci când vor să compare ofertele furnizorilor, întotdeauna să se uite la preţurile de furnizare publicate, la durata ofertei şi condiţiile în care preţurile ofertate pot fi modificate. Totodată, să nu uite să compare şi serviciile suplimentare oferite de fiecare furnizor în oferta sa, cum ar fi de exemplu accesul la Centre de Relaţii cu Clienţii, la servicii online, modalităţile de plată disponibile, asistenţa oferită etc. Astfel, se vor putea raporta la un preţ final adaptat nevoilor proprii. Reamintim faptul că oferta noastră este una fermă, preţul fiind stabil pentru 12 luni (cu excepţia cazului în care tarifele reglementate de către ANRE vor suferi modificări).
Piața locală de gaze naturale destinate segmentului casnic consemnează un consum anual de circa 3,1 miliarde mc, fiind acoperită în prezent în proporție de circa 90% de doi mari jucători: ENGIE (care deține fostul Distrigaz Sud) și E.ON (care deține fostul Distrigaz Nord).