Ce urmează? Să vedem pompierii venind la locul incendiului cu tramvaiul pentru că autospecialele lor cu motoare pe motorină nu au voie să pătrundă pe anumite străzi? 

Sau poate dorim condiţii similare celor din fosta RDG, unde birocraţii din aparatul de stat decideau cine şi cum să se deplaseze? Cetăţeanul socialist nu avea nevoie de mobilitate, aşa că n-avea decât să utilizeze autobuzul şi tramvaiul. În acest fel a fost frânat avântul constructorilor auto de mare tradiţie din Zwickau şi Eisenach.

Ei bine, la aşa ceva s-ar putea ajunge din nou în „Republica Interdicţiilor Germania”. Oponenţii transportului individual, care au găsit un duşman în automobil, se agită, întreţinând o dezbatere realmente isterică despre poluarea cu particule fine.

Mesaje alarmiste

Motorina, moartea întruchipată, care a răpus 100.000 de vieţi! Centrele oraşelor sunt otrăvite! Automobilul ucide în masă! Şi alte asemenea mesaje alarmiste.

Ce-i drept, asistăm la o campanie care nu şi-a ratat defel ţelul. Tot mai multe tribunale decid în favoarea restricţionării traficului pentru maşinile diesel, invocând depăşirea limitelor de poluare. Iar Bruxellesul solicită standarde noi de poluare mult mai scăzute. Doar pentru automobile. Şi acesta este doar începutul.

Dezbaterea s-a rupt complet de realitate. Nimeni nu mai întreabă dacă staţiile de măsurare sunt amplasate la altitudinea şi în zonele adecvate, poziţionarea lor fiind diferită de la oraş la oraş: ba pe spaţii verzi, ba pe faţada unei case, ba direct în bătaia soarelui. Sau, dimpotrivă, departe de razele solare.

Acest lucru o derutează inclusiv pe cancelara Angela Merkel, supranumită „cancelara eco”, „cancelara auto” sau „cancelara motorină”, care acum încearcă o păcăleală, la fel ca producătorii de automobile. Mai întâi anunţă că legile se schimbă, pentru a nu se ajunge la restricţionarea traficului. O zi mai târziu informează că nu se atinge nimeni de limitele de poluare, care ţin exclusiv de dreptul european.

 

După maşina diesel urmează fumătorul şi posesorul de şemineu

Această – haideţi să folosim un termen diplomatic – neînțelegere, ilustrează în mod precis faptul că nimeni nu știe încotro se îndreaptă dezbaterea.

Poate că, deşi trăim într-o perioadă post-factuală, câteva fapte empirice ne-ar prinde bine. De pildă, atunci când vorbim despre particulele fine – această problemă greșită în locul greșit.

Între 5 și 300 de tone de particule fine cad pe pământ în fiecare zi. Ele sunt împrăştiate, între altele, de vânt și soare. Acest lucru face ca măsurărea pulberii să fie deosebit de complicată.

Emisiile de pulberi fine din traficul rutier provin doar în mică parte din ţevile de eşapament, restul fiind produse în proporţie de 85% de abraziunea anvelopelor și a frânelor (Inclusiv bicicletele pun în mişcare particulele fine).

Maşinile, pe fondul standardelor de poluare din ce în ce mai restrictive, emit tot mai puţine gaze toxice în atmosferă. Aerul în oraşele noastre nu a fost nicicând mai curat! Este justificat acest atac împotriva automobilului? Mai precis: continuarea aceste campanii împotriva mobilităţii individuale?

Să stabilim ceva din capul locului: interdicţiile împotriva maşinilor diesel sunt doar începutul. Odată subjugat dieselul, va urma asaltul final împotriva motorului pe benzină. Şi a fumătorilor.

Vor urma posesorii de şemineuri. O astfel de sobă de lemn, de obicei găsită în apartamentele elegante ale generației prospere, produce cantităţi enorme de praf fin, mai ales dacă arzi lemnul greșit.

Şi ce facem dacă vine peste noi nisipul saharian, împins de vânt peste Marea Mediterană?

Alarmă maximă de poluare cu particule fine! Ce va face Deutsche Umwelthilfe? Va monta panouri la graniţă pe care va scrie „Accesul interzis nisipului saharian”?

(Deutsche Umwelthilfe este organizaţia care a dat în judecată autorităţile din mai multe oraşe germane, acuzându-le că nu fac suficient pentru a limita poluarea. Instituţia, abreviată DUH, nu a pierdut până acum niciunul dintre aceste procese. Cea mai recentă decizie în favoarea interdicţiilor de trafic vizând maşinile diesel a fost pronunţată de judecătorii tribunalului administrativ din oraşul Mainz, nota redacţiei).

 

Soluţia „curată” este cam murdară…

Desigur, soluția problemei a fost deja găsită. Mașina electrică. Silenţioasă, curată, ecologică. Disponibilă numai pentru persoanele cu venituri mari. Nu contează.

Însă ce păcat că aceste minuni electrice au un bilanţ ecologic atât modest. Să ne uităm un pic la cel mai recent model produs de concernul Daimler, EQC. Primul Mercedes complet electric, disponibil începând de anul viitor pentru modesta sumă de 70.000 de euro.

Bateria din EQC cântăreşte nu mai puţin de 650 de kilograme. Însă ce păcat că numai fabricarea ei produce între 12 şi 16 tone de CO², plus alte şapte tone produse în general de fabricarea unui automobil.

Păi, să nu râdă cu toată gura şoferul maşinii cu motor pe bază de energie fosilă? Cu un asemenea bilanţ al dioxidului de carbon, el călătoreşte 200.000 de kilometri!

Pentru conformitate, trebuie subliniat că, din cauza înşelătoriilor la care s-au dedat, concernele auto s-au pus singure în situaţia actuală. De aceea au ajuns din copiii preferaţi ai politicienilor, ciuca bătăilor.

Însă, când nu mai este vorba doar despre automobil, ci discuţia se rezumă strict la ce ar mai putea fi interzis, vorbim despre ceva cu adevărat esenţial: libertatea individuală! Unul din drepturile fundamentale ale ordinii noastre democratice.

Asta trebuie să priceapă toată lumea care susţine restricţionarea traficului pentru maşinile diesel.