Circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice este reglementată printr-un proiect de lege depus azi la Camera Deputaților de către deputatul liberal Sorin Dan Moldovan, care introduce noi reguli inclusiv pentru biciclete.

Astfel, trotinetele electrice vor putea fi utilizate pe pista pentru biciclete, care este ”subdiviziunea părţii carosabile, a trotuarului ori a acostamentului sau pista separată de drum, special amenajată, semnalizată şi marcată corespunzător”.

Trotinetele electrice sunt exceptate prin acest proiect de la necesitatea obţinerii unei înmatriculări sau înregistrări.

Documentul mai prevede ca numai persoanele cu vârsta peste 14 ani să poată merge cu bicicleta sau trotineta electrică pe drumurile publice, iar cei care au sub 18 ani trebuie să poarte cască de protecție, anunță Digi24.ro.

Proiectul de lege definește trotineta electrică ca un ”vehicul, cu două sau trei roți, a cărui viteză maximă prin construcție nu depășește 40 km/h și care este echipat cu un motor electric a cărui putere nominală continuă maximă nu depășește 2 kW”.

Bicicletele, trotinetele electrice și mopedele trebuie să aibă ”mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare”, potrivit proiectului.

În expunerea de motive, deputatul Sorin Dan Moldovan arată că trotinetele electrice sunt din ce în ce mai prezente în traficul din România, de aceea este necesară reglementarea lor.

”Vidul legislativ face ca cei care folosesc trotinete electrice să o facă pe riscul lor, nefiind clar unde trebuie să circule cu ele și nici ce obligații au în cazul în care sunt opriți de către poliție în trafic”, arată parlamentarul.

El arată că, în forma actuală a Codului rutier, trotinetele electrice care ating viteze mai mari de 25 de kilometri pe oră intră la categoria mopede, prin urmare cei care le conduc ar avea nevoie de permis de conducere AM. În plus, mopedele trebuie înmatriculate și nu au voie să circule pe trotuar.

Moldovan mai spune că firmele care închiriază trotinete electrice au limitat viteza acestora la 24 km/h, pentru a nu se încadra în categoria mopedelor.

Tocmai din acest motiv, proiectul de lege depus azi la Parlament vine cu o definiție distinctă a acestui tip de vehicul.

”Trotineta electrică ar putea fi o soluție rapidă la descongestionarea traficului atunci când timpul o permite”, spune Moldovan.