Demisie fără precedent la Digi 24! Părăsește postul după 10 ani de activitate: Presa mare este aservită
Stelian Muscalu, realizatorul emisiunii ”Business Club”, difuzată la Digi 24, a anunțat că își dă demisia de la postul TV. Jurnalistul a explicat, într-un videoclip postat pe pagina sa de socializare, care sunt motivele care au dus la acestă decizie, subliniind că nu va mai lucra în presă.
„În acest moment, proiectul Digi24 reprezintă trecutul pentru mine. Marea problemă este că, în prezent, presa mare este aservită. Şi, atenţie, deşi nu-mi plac generalizările, o să merg spre această zonă. Şi aici există un cerc vicios. Din cauza faptului că, de prea multe ori, de cele mai multe ori, informaţiile nu ajung în mod corect şi echilibrat, vedem odată la patru-cinci ani că şi votul oamenilor este cumva haotic (…).
Asta pentru că avem o clasă politică extrem de nocivă. Este ca un cancer – dacă privim societatea ca un organism viu. Cancerul acesta s-a extins şi a atins şi presa. În momentul în care vom reuşi să scăpăm de cancer şi să avem, implicit, o presă curată, atunci lucrurile ar putea să se îndrepte spre un drum normal”, a declarat Stelian Muscalu.
Care sunt planurile de viitor?
Acesta a vorbit și despre ceea ce va face în viitor, subliniind că pe primul loc se află cei doi copii ai lui. Jurnalistul a spus că dorește să le asigure o viață bună pentru ca aceștia să nu fie nevoiți să plece în străinătate.
„Sunt multe lucruri pe care vreau să le fac. În primul rând vrea să mă asigur că cei doi copii ai mei, care au azi 7 şi 11 ani, vor putea să trăiască în mod civilizat, decent, în această ţară şi că nu vor fi nevoiţi să o părăsească.
Prin urmare, în acest moment îmi doresc foarte mult să pun umărul la asanarea României. Şi când spun lucrul acesta nu exclud grupurile de oameni de afaceri, ONG-uri. Sunt deja o mulţime de grupuri, de grupări care fac lucrul acesta. Care încearcă să salveze România din ghearele unor oameni care s-au obișnuit să se înfrupte din ea”, a explicat el.
Stelian Muscalu a mai spus că deși a ales să nu mai lucreze în presă, va continua să posteze pe Facebook diferite analize economice.
„Voi face în continuare analize economice, voi veni aici şi vă voi spune ceea ce cred eu că este normal, că este corect. Voi încerca să analizez în continuare deciziile luate la nivel guvernamental. Şi aici le voi putea spune cum cred eu că este de cuviinţă, aşa cum cred eu că este normal să fie transmisă informaţia”, spune acesta.