Liviu Dragnea a primit o lovitură dură chiar în spatele gratiilor. Cel care i-a dat vestea proastă este jurnalistul Radu Banciu care a susținut că, în momentul în care fostul lider al PSD va ieși din pușcărie, va avea parte de un moment nu tocmai pe placul său.
Informația că Insula Belina revine în administrarea statului român l-a făcut pe Radu Banciu să anticipeze ce se va întâmpla cu Liviu Dragnea în momentul în care va ieși din pușcărie. Jurnalistul a comentat ironic, în emisiunea „Lumea lui Banciu”, de la B1 TV, că liderul PSD „nu va mai avea unde să își petreacă vacanța de vară la țară”.
„De aici înainte, Dragnea, în momentul în care va ieși din pușcărie, nu va mai avea unde să își petreacă vacanța de vară la țară. Mă rog, mai sunt poate niște cotloane prin Teleorman, unde nu o să îl recunoască lumea din prima. În orice caz, ceea ce ținea de Insula Belina, paradisul Insulei Belina s-a terminat. Orban a precizat că preluarea se va face fără contractele încheiate de Consiliu cu TelDrum. TelDrum care, după cum știți, și-a făcut planul, și-a făcut mendrele. Era una dintre firmele pe care le pomenea cu mult drag, de obicei, tovarășul Ponta la televizor. Când auzea de TelDrum, înnebunea. Asta a fost cumva, ca să zic așa, perla coroanei pentru Liviu Dragnea. Bănuiesc că și la telefonul mobil parola este tot TelDrum. La telefon, parcă, e cu cifre, dar la laptop e cu litere, acolo sigur avea TelDrum. N-a ieșit încă Liviu, să nu uităm să o spunem. În ultima vreme l-am cam neglijat pe domnul Dragnea”, a declarat Radu Banciu, în direct pe B1 TV
Comentariile lui Radu Banciu au fost făcute în contextul anunțului făcut de premierul Ludovic Orban potrivit cărora că Insula Belina și Brațul Pavel vor reveni în administrarea statului român. Primul-ministru a spus că „preluarea va fi curată”, mai exact că procedura se va face fără contractele pe care Consiliul Județean Teleorman le încheiase cu TelDrum.
„Oh, Belina. Am o veste bună să vă dau. După o lungă perioadă în care Insula Belina și Brațul Pavel au rătăcit prin mâinile prietenilor din Teleorman ai PSD și ai lui Dragnea, astăzi Insula Belina va reveni în administrarea statului. Astăzi se semnează procesul verbal de preluare de către Apele Române a Insulei Belina și a Brațului Pavel, iar preluarea – de aceea a și apărut o întârziere față de planul pe care l-am avut – se va face fără contractele pe care le încheiase consiliul județean, adică beneficiarul, știți foarte bine, TelDrum. Practic, preluarea va fi curată. Sigur, după trebuie văzut tot ce s-a construit în mod ilegal, în Insula Belina, și trebuie dispuse toate măsurile necesare. Aici, Ministerul Mediului va trebui să vină cu o hotărâre de Guvern, în care să reglementăm toate aspectele legate de modul de administrare a Insulei Belina și a Brațului Pavel”, a afirmat Ludovic Orban.
Trebuie menționat că Insula Belina este și subiectul unui dosar penal, în care este inculpată și Sevil Shhaideh, fost vicepremier și ministru al Dezvoltării, și chiar propusă pentru postul de premier la un moment dat.