Este scandal din nou în coaliţia de guvernare! Se pare că miniştrii USR PLUS sunt în conflict în acest moment cu premierul Florin Cîţu, motivul fiind Legea bugetului pentru anul în curs.

Scandal în coaliţie, recunoscut de surse din conducerea USR PLUS

Mai exact, reprezentanţii USR PLUS în Guvernul României au primit un draft al Legii bugetului pentru 2021 şi, spre surprinderea lor, banii alocaţi pentru ministerele pe care le conduc sunt mai puţini decât se convenise iniţial în coaliţia de guvernare.

Ministerele în discuţie sunt cele ale Sănătăţii, Economiei, Transporturilor şi cel al Fondurilor Europene.

Surse din conducerea USR PLUS confirmă că există tensiuni la vârful coaliţiei din cauza Legii bugetului şi a banilor alocaţi pentru diferitele ministere.

„Este scandal. Dar o să găsim o soluție”, spune sursele citate pentru Digi24.

Sume importante tăiate de la mai multe ministere

Potrivit draftului Legii bugetului de stat pentru 2021, publicat de antena3.ro, bugetul CNAS (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate) a fost diminuat cu 3 miliarde de lei. CNAS se află în subordinea ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi este condusă de către un apropiat al acestuia, Adrian Gheorghe.

O altă diminuare importantă se regăseşte în dreptul sectorului HoReCa, pentru a cărui susţinere miniştrii USR PLUS ceruseră 2,5 miliarde de lei. Se pare că vor primi doar 1 miliard de lei.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, condus de Cristian Ghinea, ar avea şi el parte de alocări bugetare reduse.

Situaţia este similară şi la Ministerul Transporturilor. Cătălin Drulă s-a trezit că va primi cu 800 milioane de lei mai puţin decât se aştepta.

Orban comentează sec: Fiecare ministru trebuie să se încadreze

Situaţia a fost comentată şi de către liderul PNL, Ludovic Orban. Preşedintele liberalilor spune că miniştrii, fie că sunt de la USR PLUS sau altă formaţiune, trebuie să înţeleagă actualul context.

“Orice ministru trebuie să înțeleagă că suntem în situația în care suntem. (…) Fiecare ministru trebuie să se încadreze într-un anumit cadru bugetar”, a declarat Ludovic Orban.

Fostul premier a reamintit că Guvernul României trebuie să se încadreze în deficitul de 7% si să reducă neapărat cheltuielile.

Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin