Lovitură cruntă pentru Iohannis! AUR strânge semnături pentru suspendarea președintelui
Co-președintele Alianței pentru Unirea Românilor, Claudiu Târziu, a precizat în cadrul emisiunii ”Sinteza Zilei” de la Antena 3 că partidul pe care îl conduce strânge semnături pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis.
”Vom avea discuții cu toți actorii politici importanți în momentul în care vom constata că acest demers trebuie dus până la capăt. Noi am dovedit deja că suntem foarte hotărâți atunci când ne propunem ceva și că suntem în stare să schimbăm percepția publică.
(…) Deocamdată încă mai tragem nădejde că domnul președinte Klaus Iohannis va adopta o atitudine mai potrivită cu statutul domniei sale, și anume că va încerca să fie pe cât se poate de imparțial, obiectiv și responsabil și să procedeze la consultări reale”, a spus Claudiu Târziu.
Președintele a încălcat Constituția României de mai multe ori
Co-președintele AUR a mai spus că președintele Klaus Iohannis ”are la activ” mai multe încălcări ale Constituției României.
Acesta amintește că ultima dintre ele o reprezintă amestecul în alegerile interne ale unui partid.
”După cum știm, dânsul deja are la activ mai multe încălcări ale Constituției, ultima fiind amestecul în alegerile interne ale unui partid, mă refer la PNL, moment în care a făcut campanie și susținere pentru unul dintre candidați, în speță pentru domnul Florin Cîțu, pentru ca acesta să iasă președinte al PNL.
Știm că în campania electorală de anul trecut domnul președinte a jucat de partea PNL, fără niciun fel de opreliște, fără niciun fel de jenă constituțională și acum ar mai fi un pas pe care urmează să îl facă, și anume acela de a prelungi criza politică în care ne aflăm, pentru că dacă deja a amânat pentru săptămâna viitoare consultările, cam într-acolo vedem că se îndreaptă lucrurile”, a mai spus Claudiu Târziu.