Umilință fără precedent pentru președintele Klaus Iohannis. Liderul PSD, Marcel Ciolacu a reacționat acid după ultimul discurs al șefului statului. Care este, de fapt, adevărul?
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a reacționat după declarațiile Președintelui Klaus Iohannis făcute cu o zi în urmă. În opinia lui Ciolacu, șeful statului s-a transformat ”într-un politruc și un purtător de cuvând al unui partid”.
„Cred că este singurul Președinte al unui stat al UE care s-a transformat într-un politruc și un purtător de cuvânt al unui partid. În campanie electorală, ceea ce este și mai grav” a spus acesta, în direct la Antena3.
În același timp, Marcel Ciolacu este de părere că după ultimul discurs, Iohannis a reușit să se ”descalifice” în fața întregii lumi.
„Vreau să-i amintesc Domnului Iohannis, pentru că s-a descalificat cu acest discurs, total, în față întregii Europe și a lumii, vreau să-i amintesc că PSD a dus România în UE, în NATO și a dus-o pe locul 2 la cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană.”, a mai spus liderul PSD.
„Guvernul său, acel guvern condus de Orban (…) au dus și ei pe locul 2 România în UE, dar la numărul de decese de COVID. Asta e diferența între guvernul său și guvernele Partidului Social Democrat.
Îmi pare rău că în plină campanie, în loc să venim cu argumente, să venim cu lucruri clare(…) să venim cu specialiști care să inspire încredere românilor pentru perioada care va urma, noi venim cu astfel de ieșiri.
Guvernul său a pierdut toate bătăliile: și cu sănătatea, și cu economia, și cu învățământul. Nu a găsit soluții pentru cele mai mari probleme și confruntări ale românilor”, a mai menționat Ciolacu.
Mesajul transmis de Klaus Iohannis
Reacția lui Marcel Ciolacu vine după ce preşedintele Klaus Iohannis a atacat PSD-ul într-o conferință de presă de la Cotroceni. Potrivit șefului statului, PSD este de vină pentru situația în care se află România la 30 de ani de la Revoluția din 1989.
„Să nu uităm niciun moment că la trei decenii de la Revoluția din 1989 România a intrat complet nepregătită într-o criză sanitară fără precedent. Partidul Social Democrat este principalul vinovat pentru acest dezastru și acest lucru trebuie afirmat clar și răspicat.” a afirmat șeful statului.
De asemenea, Iohannis a mai menționat că prioritățile au fost abandonate, iar în plină pandemie, lipsurile majore din sistemul medical sau resimțit mult mai mult.
„Adevăratele priorități au fost ignorate și abandonate și așa ne-am trezit în plină pandemie cu lipsuri majore în sistemul medical, cu o infrastructură deficitară și cu un sistem educațional cu probleme critice. Clientelismul promovat la nivel de politică de stat și indiferența față de problemele sistemice acute au dus România în punctul în care statul era în pericol să nu-și mai poată îndeplini misiunea sa fundamentală, aceea de a proteja sănătatea și drepturile cetățenilor.
Într-un asemenea context nefast și extrem de dificil un singur partid și-a asumat responsabilitatea guvernării țării atunci când mulți alții au preferat să nu se implice. Nu a fost deloc ușor, dar chiar și cu un Guvern PNL minoritar, atacat din toate părțile și fără susținere parlamentare, multe lucruri s-au schimbat în bine „, a mai spus Klaus Iohannis.
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin