Lovitură cruntă încasată de către președintele Klaus Iohannis. Este decizia momentului în Parlament. I-a fost prelungit mandatul cu cinci ani celui care i-a aplicat o amendă dură șefului statului.
Pe 20 mai, preşedintele Klaus Iohannis a fost sancţionat de Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării cu o amendă de 5.000 lei, pentru discriminare şi încălcare a dreptului la demnitate pe criteriul de apartenenţă etnică/naţională.
Lovitură cruntă pentru Iohannis
„Afirmația domnului Klaus Werner Iohannis: Jó napot kívánok, PSD! (Vă doresc o zi bună, PSD). Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaților o lege prin care dă autonomie largă Ținutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Este incredibil ce înțelegeri se fac în Parlamentul României!
În timp ce noi, eu, guvernul, celelalte autorități ne luptăm pentru viețile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament, ca sa dea Ardealul Ungurilor. Jó napot, Ciolacu! (Bună ziua, Ciolacu) Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înțelegeri? Vedeţi, dragi români, asta înseamnă o majoritate toxică, majoritatea toxică pesedistă. De aceea, dragii mei, se înțelege acum poate mai bine de ce am vrut alegeri anticipate.
Eu nu mai vreau ca problemele importante ale națiunii să fie hotărâte de PSD. Eu nu mai vreau ca această majoritate toxică pesedistă să hotărască împotriva României și împotriva românilor. Este inadmisibil așa ceva și, până când sunt eu Preşedintele României, o astfel de lege nu va exista. Vă mulţumesc!”, spusese Iohannis.
Iohannis a contestat amenda în instanță.
Acum, chiar șeful instituției a fost ales în funcţia de preşedinte al CNCD, pentru încă 5 ani. Asztalos Csaba a fost ales în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru o perioadă de cinci ani, informează CNCD.
Asztalos Csaba a fost preşedinte al CNCD şi în mandatul anterior.
În aceeaşi şedinţă, prima a noului colegiu director, în funcţia de vicepreşedinte a fost ales Adrian Diaconu, pentru un mandat de doi ani şi jumătate.
Plenul Parlamentului a numit şapte membri în Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) – Claudia-Sorina Popa, Adrian Diaconu, Horia Grama, Asztalos Csaba, Cristian Jura şi Cătălina Olteanu – pentru mandate complete de cinci ani şi Maria Moţa – pentru un rest de mandat care expiră în 2023.