PSD intenționează să îi interzică președintelui Klaus Iohannis, printr-o ordonanță de urgență de modificare a legii referendumului, posibilitatea de a se pronunța asupra consultării populare din 26 mai, a avertizat Ludovic Orban, președintele PNL. Astfel, legii referendumului i se adaugă un nou articol, iar șeful statului riscă o amendă între 10.000 și 50.000 de lei.
Liderul PNL atrage atenția că Autoritatea Electorală Permanentă a pus în dezbatere publică un proiect de Ordonanță de Urgență pe care Guvernul intenționează să o adopte, elaborat împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, prin care este modificată Legea 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.
„Miza acestui proiect odios este aceea de a-i interzice Președintelui României, Klaus Iohannis, posibilitatea de a se pronunța asupra referendumului pe care domnia sa l-a declanșat pentru data de 26 mai. Acest fapt încalcă în mod barbar atât Constituția României, cât și deciziile Curții Constituționale referitoare la libertatea de exprimare pe care o are Președintele României”, mai spune Orban.
Potrivit proiectului de ordonanță de urgență, este introdus un nou alineat al articolului 30 din Legea referendumului prin care se precizează: „Autorităţile publice au obligaţia de fi neutre şi imparţiale în raport cu obiectul referendumului, fiindu-le interzis în campania pentru referendum să se pronunţe în favoarea sau defavoarea problemei supuse referendumului”.