Lovitură cruntă pentru fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi. Procurorul a fost demascat. Totul s-a aflat la cel mai înalt nivel și poate afecta alegerea acesteia în funcția de procuror șef al Parchetului European.
Șoc totaț pentru fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi. Unul dintre cei mai mari dușmani ai acesteia a făcut un pas incredibil. Social democratul, Liviu Pleșoianu, a trimis scrisori reprezentanţilor permanenţi ai statelor în Consiliul Uniunii Europene. Le-a transmis acestora informații despre activitatea Laurei Codruţa Koveşi în fruntea procurorilor români. Mai mult, Pleșoianu speră să îi convingă pe aceștia să nu o susţină în negocierile cu Parlamentul European pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului European.
Șeful Parlamentului European David Sassoli a transmis o scrisoare către Consiliul UE în care a reiterat susţinerea faţă de Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef european, conform unui comunicat de presă al instituţiei. De cealaltă parte, Consiliul UE îl susţine pe candidatul francez.
„Pentru că înțeleg că joi e posibil să se ia o decizie, ADEVĂRUL despre KOVESI a ajuns chiar acum la toți reprezentanții (din COREPER II) ai statelor membre UE! Am trimis acum acest mesaj:
„Unul dintre candidații pentru funcția de Procuror-șef european s-a întâlnit în SECRET cu șefii Serviciului SECRET, în seara alegerilor prezidențiale din 2009, acasă la un foarte cunoscut politician…
În momentul în care veți fi tentați să o votați pe doamna Laura Codruța Kovesi pentru a ajunge în funcția de Procuror-șef European, vă rog să vă amintiți următoarele:
- În seara alegerilor prezidențiale din anul 2009, în calitate de Procuror General al României, doamna Laura Codruța Kovesi s-a deplasat împreună cu directorul Seviciului Român de Informații și cu prim-adjunctul acestuia acasă la un foarte cunoscut politician, care avea să devină ministru în doar câteva zile. La întâlnire au participat și alți politicieni și consultanți politici. Doamna Kovesi (Procuror General) și primii doi oameni ai serviciului secret (George Maior și Florian Coldea) fuseseră numiți în funcție de Președintele Băsescu, cel care candida pentru un nou mandat. Toți politicienii și consultanții care au participat la întâlnire se aflau în tabăra Președintelui Băsescu. Omul politic (Gabriel Oprea) în casa căruia avea loc întâlnirea secretă, în ziua alegerilor prezidențiale, avea să devină ministru al Apărării Naționale în doar câteva zile de la realegerea Președintelui Băsescu.
Informațiile sunt publice și vi le comunic în calitate de membru al Comisiei parlamentare de anchetă care a investigat alegerile prezidențiale din anul 2009. Informația privind participarea doamnei Kovesi la acea întâlnire secretă, precum și Deciziile Curții Constituționale a României în privința refuzului doamnei Kovesi de a participa la audierile Comisiei de anchetă au constituit temei pentru revocarea acesteia din funcția de Procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție.
- Ca Procuror General al României, doamna Laura Codruța Kovesi a semnat un protocol SECRET de colaborare cu Serviciul SECRET. Protocolul secret dintre Parchetul General și Serviciul Român de Informații a fost semnat de doamna Laura Codruța Kovesi (Procuror General) și de domnii George Maior (Director SRI) și Florian Coldea (prim-adjunct SRI). Protocolul secret, despre care s-a aflat abia în anul 2017, a fost recent declarat neconstituțional de Curtea Constituțională a României. Prin acest protocol secret, cu încălcarea legislației și a Constituției, doamna Kovesi a aservit Procuratura română Serviciului Român de Informații. Este un caz unic la nivelul întregii Uniuni Europene!
Având în vedere toate cele de mai sus, vă întreb:
Să presupunem că în spaţiul public din țările pe care cu onoare le reprezentați s-ar afla că Procurorul General al ţării dumneavoastră s-a deplasat în seara alegerilor prezidenţiale acasă la un om politic care avea să devină ministru în câteva zile, într-un loc unde mai erau şi alţi politicieni, consultanţi politici, precum şi primii doi oameni din serviciul secret. Toţi – fie numiţi de Preşedintele care candida pentru un nou mandat, fie politicieni aflaţi în tabăra acestuia… Să presupunem apoi și că s-ar afla, după opt ani, că același Procuror General a aservit Procuratura serviciului secret, printr-un protocol secret, semnat împreună cu șefii serviciului secret. Acel Procuror General despre care aţi afla acea informaţie ar avea susținerea dumneavoastră pentru a ocupa funcția de Procuror-șef european?
…Indiferent de deciziile politice care se iau la nivel european, ca înalt reprezentant al intereselor cetățenilor europeni, am convingerea că veți simți gravitatea acestor informații în clipa în care veți oferi votul dumneavoastră pentru învestirea în funcție a Procurorului-șef european.
Liviu Pleșoianu,
Deputat, Parlamentul României
Membru al fostei Comisii de anchetă cu privire la alegerile din anul 2009
The European Chief Prosecutor candidate secretly met the heads of the Secret Service on the evening of 2009 presidential elections in the house of a well-known politician
The moment you will be tempted to elect Ms. Kovesi as European Chief Prosecutor, please remember these major issues:
- On the evening of the presidential elections of 2009, Ms. Laura Codruta Kovesi, in her capacity as Prosecutor General of Romania, participated in a secret meeting with the Head of the Romanian Intelligence Service and his first deputy, in the house of a well-known politician who was to become a minister in just a few days. Other politicians and political consultants also attended the meeting. Ms. Kovesi (Prosecutor General) and the Heads of the Romanian Intelligence Service (George Maior and Florian Coldea) had been appointed by President Basescu, who was running for a second term. All politicians and consultants who participated in the meeting were supporters of President Basescu. The politician (Gabriel Oprea) who opened his house for the secret meeting during the day of the presidential elections was to become Minister of National Defense just a few days after President Basescu’s re-election.
The information is public, and I am getting it to you in my capacity as member of the former parliamentary committee of inquiry investigating the 2009 presidential elections. This information, as well as the decisions of the Constitutional Court of Romania regarding Ms. Kovesi’s refusal to attend the hearings of the Commission of Inquiry constituted a ground for her dismissal from the position of Chief Prosecutor of the National Anticorruption Directorate.
- In her capacity as General Prosecutor of Romania, Ms. Laura Codruta Kovesi signed a secret protocol with the secret service. The secret protocol between the Prosecutor General’s Office and the Romanian Intelligence Service was signed by Laura Codruta Kovesi (Prosecutor General), George Maior (Director of the Romanian Intelligence Service) and Florian Coldea (First Deputy of the Romanian Intelligence Service). The secret protocol (which was only discovered in 2017) was recently declared unconstitutional by the Constitutional Court of Romania. Through this secret protocol, in violation of the legislation and the Constitution, Ms. Kovesi has placed the Romanian prosecutors under the direct command of the Romanian Intelligence Service. This is a unique case throughout the entire European Union!
All things considered, this is my question:
Let’s assume that all the above happened in your own countries, countries that you honorably serve. Let’s assume you discover that your country’s Prosecutor General participated in a secret meeting with the Head of the Intelligence Service and his first deputy, in the house of a well-known politician who was to become a minister in just a few days. Let’s assume that other politicians and political consultants also attended the meeting. Let’s assume that your Prosecutor General and the Heads of your Secret Service had been appointed by the President in office, who was running for a second term. Let’s also assume that all politicians and consultants who participated in the meeting were also supporters of that President. … Suppose then that you also discover that the same Prosecutor General placed the prosecutors in your country under the direct command of the Secret Service by signing a secret, illegal and unconstitutional protocol with the Heads of the Secret Service. Would that Prosecutor General have your support for being elected as Chief Prosecutor of the European Public Prosecutor’s Office (EPPO)?
… Regardless of the political decisions being taken at European level, as high representative of the interests of European citizens, I am convinced that you will feel the entire gravity of this information the moment when you will vote for the European Chief Prosecutor.
With confidence,
Liviu Plesoianu
Member of the Romanian Parliament
Member of the former parliamentary Committee of inquiry investigating the 2009 presidential elections”, scrie Pleşoianu pe o rețea de socializare.