Lovitură CRUNTĂ pentru Liviu Dragnea: „A încălcat legea!”

"Liviu Dragnea a încălcat legea", a spus prim-vicepreşedintele PNL.

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a declarat miercuri că plângerea penală împotriva preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, rămâne un demers valabil, punctând că acesta a încălcat legea prin neconvocarea Camerei Deputaţilor în sesiune extraordinară.

„Este valabil şi o să vă anunţăm în momentul în care am depus această plângere”, a afirmat Turcan la Parlament, întrebată dacă plângerea penală împotriva lui Dragnea rămâne un demers valabil.

Ea a arătat că plângerea penală va fi făcută în baza legii.

„Regulamentul şi Statutul Camerei Deputaţilor au valoare de lege, iar Liviu Dragnea a încălcat legea”, a spus prim-vicepreşedintele PNL.

Raluca Turcan a amintit că PNL, USR, PMP şi câţiva deputaţi neafiliaţi au solicitat sesiune extraordinară a Camerei Deputaţilor.

„PNL a solicitat împreună cu alte grupuri parlamentare şi cu parlamentari neafiliaţi o sesiune extraordinară pentru a înfiinţa comisii de anchetă, pe de-o parte pentru reprimarea protestelor şi violenţele Jandarmeriei şi, pe de altă parte, pentru gestionarea crizei pestei porcine. Liviu Dragnea, într-un mod abuziv – şi mă refer la Liviu Dragnea pentru că răspunderea de a convoca o sesiune extraordinară la solicitarea a mai mult de o treime din numărul deputaţilor este exclusiv a preşedintelui Camerei Deputaţilor – a refuzat sesiune extraordinară pentru aflarea adevărului. Aici vorbim de adevăr pentru oamenii de rând din această ţară, este un adevăr pe care fiecare dintre noi vrem să-l aflăm. Cum a fost posibil ca oameni nevinovaţi să fie gazaţi şi bătuţi la un protest paşnic împotriva Guvernului? Cum a fost posibil ca o criză anunţată (n.r. – a pestei porcine) şi cu semnale avute cu mai mult de un an în urmă să fie gestionată atât de prost şi astăzi o industrie întreagă să fie pusă pe butuci şi oameni să ajungă să fie disperaţi?”, a arătat Raluca Turcan. AGERPRES