Se încinge lupta pentru șefia PNL. Rareș Bogdan, aflat în tabăra lui Florin Cîțu, tocmai a făcut un anunț care îi va îngrozi pe susținătorii lui Orban. Cele două tabere bat țara în lung și în lat pentru a-și strânge câți mai mulți aliați în perspectiva alegerilor care se apropie. În septembrie, liberalii vor avea de ales între actualul lor președinte sau premierul aflat în funcție.
Ludovic Orban a primit cea mai cruntă lovitură a momentului. Vestea i-a fost dată chiar de Rareș Bogdan, cel care deține prim-vicepreședinția PNL. Acesta din urmă a pus serios umărul la campania internă din PNL și se duce prin toată țara alături de Florin Cîțu.
De altfel, Rareș Bogdan a și spus, într-un mesaj postat pe contul său de socializare, cam ce plan are pentru următoarele zile.
„Din nou pe Baricade. Două zile de pauză cu Familia și azi la Ialomița, mâine la Caraș, Bihor, Sălaj, duminică la Maramureș și Cluj. #nucedam#luptam#pentru romania#romaniimeritamaimult”, a scris liderul liberal pe contul său de Instagram.
În foarte scurt timp, al a mai venit cu o veste proastă pentru Ludovic Orban. Într-o altă postare pe contul său de Facebook, Rareș Bogdan a cutremurat tabăra actualului președinte al PNL.
Rareș Bogdan: Echipa Citu se întărește
„Echipa Citu se întărește. Dragos Soare, primarul care a detronat PSD la Slobozia, după 30 de ani, a câștigat cu peste 90 de voturi diferența și Președinția Organizației Județene Ialomita și a anunțat susținerea pentru Echipa Citu! De asemenea, Gigi Babagianu a câștigat poziția de PrimVicepresedinte al Filialei Ialomita cu o diferența de 161 de voturi fata de urmatorii clasați. Mergem înainte! Cu Bunul Dumnezeu, înainte! Nu uitați sa iubiți Romania in fiecare zi!”, a scris Rareș Bogdan.
Mesajul aestuia vine în contextul în care în această perioadă au loc în PNL alegerile interne din organizațiile liberale. În plină campanie în interoriul partidului, Florin Cîțu a dat și un mesaj de forță, atunci când l-a revocat pe Alexandru Nazare de la ministerul Finanțelor. Lovitura a fost decisivă pentru Ludovic Orban, în condițiile în care acesta îi este un susținător declarat. În plus, președintele Klaus Iohannis a semnat imediat decretul de revocare a lui Nazare și i-a oferit lui Cîțu interimatul acestui minister extrem de important, mai ales din perspectiva gestionării resurselor financiare.
Inquam Photos / Alberto Groşescu