Lovitură cruntă pentru mii de români! Greşeala imensă a Guvernului. Îi transformă în sclavi, acuză Blocul Național Sindical, una din cele trei mari confederații sindicale din România. BNS acuză Guvernul că a adoptat două ordonanțe de urgență în detrimentul evident al angajaților, având textul pentru actele normative servit direct de reprezentanții patronatelor.
Lovitură cruntă pentru mii de români! Greşeala imensă a Guvernului. Îi transformă în sclavi pe angajații care nu mai au reglementate relațiile de muncă în raport cu angajatorul de o fișă a postului.
Nu se va mai asigura respectarea drepturilor salariaţilor microintrepinderilor, în urma a două ordonanțe de urgență adoptate de Executiv, acuză sindicaliștii.
Lovitură cruntă pentru mii de români! Probleme uriaşe în materia relaţiilor de muncă
Blocul Naţional Sindical reclamă joi că două dintre ordonanţele de urgenţă adoptate miercuri de Guvern încalcă Constituţia şi dreptul european. Sindicaliştii se referă la introducerea semnăturii electronice în relaţiile de muncă, dar şi la eliminarea obligativităţii de a se întocmi fişa postului şi Regulamentul intern.
”Într-un dispreţ suveran faţă de Constituţie cât şi faţă de statutul României de stat membru al Uniunii Europene, Guvernul, cuprins de un delir legislativ, adoptă în Şedinţa din 28 aprilie 2021, două acte normative care vor genera probleme uriaşe în materia relaţiilor de muncă şi vor afecta drepturile a milioane de lucrători”, a transmis, joi, BNS, într-un comunicat de presă.
Sindicaliştii susţin că, ”fără niciun fel de temei de drept constitutional”, Guvernul a adoptat două acte normative, ”la propunerea unei părţi din mediul de afaceri, care i-a livrat la cheie textele de acte normative”.
Acte normative ce încalcă dispozițiile Constituției
Sindicaliştii se referă la:
– Ordonanţă de Urgenţă privind utilizarea semnăturii electronice avansate sau semnăturii electronice calificate însoţite de marca temporală şi sigiliul electronic calificat al angajatorului în domeniul relaţiilor de muncă şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative ;
– Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr 53/2003 – Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare.
”Amble acte normative încalcă fără echivoc dispoziţiile Art.115, alin.4 din Constituţie avînd în vedere că nu se justifică urgenţă în adoptarea acestora”, au transmis sindicaliştii.
Potrivit acestora, Ordonanţa de Urgenţă privind utilizarea semnăturii electronice avansate sau semnăturii electronice calificate însoţite de marca temporală şi sigiliul electronic calificat al angajatorului în domeniul relaţiilor de muncă ”generează posibilitatea ca un contract individual de muncă să poată să fie semnat electronic la fel ca şi toate celelalte documente ce privesc încheierea, executarea, modificarea şi încetarea acestuia”.
Comunicarea verbală a atribuţiilor unui salariat
”Şi asta în contextul în care instituţiile publice responsabile (gen Inspecţia Muncii, Instanţe de judecată) nu sunt pregătite din punct de vedere al logisticii, personalul acestora nu are competenţele adecvate şi, nu în ultimul rând, cetăţenii beneficiari se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte competenţele digitale!
Apropo, Guvernule, dacă tot v-aţi propus să digitalizati sisteme mari, de ce aţi alocat 0 (zero) EURO prin PNRR pentru dobândirea de competenţe digitale pentru cetăţenii cu vârste cuprinse între 16-72 ani, aşa cum Comisia Europeană a cerut tuturor Statelor Membre??? Nu de altceva dar fără competenţele respective degeaba digitalizati”, au mai transmis sindicaliştii.
Aceştia se referă şi la Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr 53/2003- Codul Muncii, care ”vine cu teza excluderii angajatorilor de a întocmi fişa postului şi regulamentul intern stabilind posibilitatea acestora de a comunica verbal salariaţilor atribuţiile ce le revin”.
”O comunicare verbală a atribuţiilor unui salariat nu este conformă cu principiile şi dreptul Uniunii Europene!
Fișa postului devine istorie
La data de 20 iunie 2019 a fast adoptată Directiva( UE) 2019/1152 a Parlamentului European şi a Consiliului privind transparenţă şi previzibilitatea condiţiilor de muncă în Uniunea Europeană. România în calitate de Stat membru al EU, are obligaţia să transpună această Directiva până la dată de 01 august 2022”, mai arată BNS.
Categoriile de angajatori care pot fi excluşi de la aplicarea Directivei sunt expres prevăzuţi în textul acesteia, iar microîntreprinderile nu se află printre aceştia, mai arată sindicaliştii.
”Prin această şmecherie a Guvernului nu se va mai asigura respectarea drepturilor salariaţilor microintrepinderilor în ceea ce priveşte sănătatea şi securitatea în muncă, egalitatea de şanse şi tratament, nediscriminarea, demnitatea în muncă, etc.
Fişa postului ce ar fi trebuit să i se comunice în scris salariatului devine istorie şi odată cu dispariţia acesteia capacitatea Inspecţiei Muncii de a mai controla şi a instanţelor de judecată de a se mai raporta la acest tip de înscris. Odată cu dispariţia fişei postului, se va schimba pentru milioane de cetăţeni statutul: din SALARIAT în SCLAV”, susţin sindicaliştii.