Atac virulent la adresa Premierului Florin Cîțu, lansat chiar de o voce importantă din partidul care l-a propulsat în fruntea Guvernului, PNL. Totul a plecat de la manifestările legate de primirea primului transport cu doze de vaccin împotriva coronavirusului.
Debutul campaniei de vaccinare a stârnit un scandal uriaș în PNL și în coaliția aflată în acest moment la guvernare.
Florin Roman, liderul deputaților PNL până la alegerile parlamentare și una dintre cele mai incisive voci ale liberalilor îl desființează practic pe actualul premier, Florin Cîțu, acuzându-l de lipsă de bun-simț.
”A avut curajul sa își asume responsabilitatea”
Roman este supărat că la manifestările legate de sosirea vaccinului Pfizer în România nu a fost invitat și fostul ministru al Sănătății, liberalul Nelu Tătaru, despre care spune că a dus greul luptei cu pandemia de coronavirus în România.
”Era o chestiune de respect și bun simt, ca omul care a gestionat foarte bine perioada pandemiei, fostul ministru al Sănătății, dr Nelu Tătaru, sa fie invitat sa participe la debutul campaniei de vaccinare împotriva COVID 19!”, a scris Florin Roman pe Facebook.
”A avut curajul sa își asume responsabilitatea de a fi ministru al Sănătății, într-o perioada când alții dădeau bir cu fugiții! A fost zi de zi prin spitale pentru a susține moralul corpului medical, in situații critice, când nu medicii și asistenții nu aveau nici măcar un banal echipament sau masca!
”Un erou al pandemiei”
Pentru mine, cel puțin, Nelu Tătaru rămâne un erou al pandemiei, chiar dacă unora li se par cuvinte mari!
Mulțumiri unui om modest și devotat, din partea noastră, a celor care ne respectam valorile autentice. Iar celor care l-au omis sa le fie rușine!”, a arătat cu degetul Roman spre Prim ministrul Florin Cîțu, dar și spre noul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu.
Trebuie precizat că Nelu Tătaru a fost primul pe lista candidaţilor PNL Vaslui pentru Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare care au avut loc în data de 6 decembrie.
El a obținut fără probleme un mandat de deputat în Paralamentul României. Mai mult decât atât, Nelu Tătaru a preluat, cu ajutorul colegilor lui din PNL, șefia Comisiei pentru sănătate din Parlament.