Lovitură cruntă pentru Rareş Bogdan! A venit chiar din PNL. Niciodată nu se face aşa. Nu e deloc linişte în interiorul celui mai mare partid din România. După declaraţiile dure ale fostului jurnalist, acum a venit şi o replică pe măsură. Totul din partea unui greu liberal care se credea că e de partea europarlamentarului.
Lovitură cruntă pentru Rareş Bogdan! A venit chiar din interiorul PNL. Nu e deloc linişte în interiorul celui mai mare partid din România. După declaraţiile dure ale fostului jurnalist la adresa lui Ludovic Orban, acum a venit şi o replică pe măsură. Totul din partea unui greu liberal care se credea că e de partea europarlamentarului.
Rareş Bogdan, contrat dur
Rareş Bogdan este contrat dur chiar din interiorul PNL. Vicepreşedintele liberal, Gheorghe Falcă, nu crede în puciul reformiştilor. Falcă spune că Ludovic Orban trebuie să fie tratat ca un om politic responsabil. Reacția sa vine după ce prim-vicepreședintele formațiunii Rareș Bogdan și secretarul general Robert Sighiartău au cerut demisia liderului partidului.
Revolta va dura doar trei zile
Gheorghe Falcă estimează că scandalul din PNL se va încheia în câteva zile. ”Punctul de vedere al prim-vicepreședintelui PNL se va discuta, posibil, în interiorul partidului, dar niciodată în exteriorul partidului.
Eu cred că în PNL acest subiect se va închide în trei zile, pentru că suntem oameni responsabili și știm ce trebuie să facem în următorii ani”, conform radio RFI.
Mai mult, Falcă îi ia apărarea lui Orban şi nici nu se gândeşte la demisia acestuia. ”Domnul Orban a fost unul dintre cei mai responsabili oameni politici, a reușit să dea jos un Guvern Dăncilă într-un moment greu pentru România.
Apoi și-a asumat o guvernare când mai toți fugeau de la guvernare, în momentul în care a venit această criză a pandemiei. Anul 2020 a fost unul dintre cei mai grei ani pentru acest glob, iar Guvernul Orban a închis pozitiv anul, cu speranțe foarte mari pentru 2021.
De aceea, astăzi, Ludovic Orban trebuie să fie tratat ca un om politic responsabil și care va avea și o responsabilitate majoră pentru următorii patru ani, din poziția de președinte al Camerei Deputaților”, a explicat Falcă.
Mesaj clar al lui Gheorghe Falcă
Gheorghe Falcă e de părere că Ludovic Orban nu ar trebui să-și dea demisia. ”Eu nu mi-aș dori, personal, pentru că noi o să avem posibil în toamnă un Congres. Cred că nu este nevoie să facă astăzi un astfel de gest, ci în cadrul Congresului, cei care vor fi responsabili și o să-și asume atât o candidatură pentru funcția de președinte, de prim-vicepreședinte.
Atunci partidul va intra în logica unei competiții interne. Eu cred că în acest moment, domnul Orban împreună cu echipa PNL are responsabilitatea să sprijine legislativ această guvernare”, a mai spus Falcă.
Sursa foto INQUAM / Raul Stef