Trei paciente care se aflau în stare critică trebuiau transportate în Polonia, după ce Ministerul Sănătății a anunțat că transferul acestora a fost aprobat. Din păcate, Polonia a refuzat transferul acestor paciente.
Polonia a întors spatele României. Transferul celor 3 paciente în stare gravă a fost refuzat
Cele trei paciente care trebuiau să ajungă în Polonia fuseseră deja urcate în avion. Polonia a anunțat că nu le mai poate primi pe acestea deoarece nu mai are locuri disponibile în spital. Ministerul Sănătății spunea despre aceste trei paciente că se află în stare gravă.
Pacientele respective au fost internate în unitățile de primi urgențe din spitalele din București. Acestea se află în stare stabilă și sunt intubate, însă necesită asistență medicală de specialitate într-o secție de anestezie-terapie intensivă.
Ministrul interimar al Sănătății mulțumea Poloniei
Înainte de decizia Poloniei, ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, mulțumea țării pentru primirea celor trei paciente.
„Mulţumim colegilor noştri din Polonia pentru sprijin şi promptitudine. În aceste zile foarte grele, continuăm eforturile pentru a găsi soluţii în vederea aprovizionării spitalelor cu medicamentele necesare şi pentru acordarea asistenţei medicale pacienţilor care au nevoie, inclusiv prin transfer în afara graniţelor”, a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii.
Luni, ministrul interimar al Sănătății a avut o discuție cu omologul său din Polonia, Adam Niedzielski, care a asigurat că analizează posibilitatea acordării de ajutor medical României.
Bilanț COVID-19, 21 octombrie
Până astăzi, 21 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.519.532 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 6.597 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.288.761 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16.110 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 228 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Până astăzi, 43.487 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 20.10.2021 (10:00) – 21.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 448 de decese (215 bărbați și 233 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 448 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 21 la categoria de vârstă 40-49 ani, 66 la categoria de vârstă 50-59 ani, 104 la categoria de vârstă 60-69 ani, 148 la categoria de vârstă 70-79 ani și 108 la categoria de vârstă peste 80 ani.
412 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 12 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 24 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.
Din totalul de 448 de pacienți decedați, 412 erau nevaccinați și 36 vaccinați. Cei 36 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 23 și 80 de ani. 35 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități.