Rareş Bogdan, europarlamentar şi prim-vicepreşedinte al PNL, a comentat pe seama descoperirilor făcute despre trecutul lui Florin Cîţu, cu puţin timp înainte de marea confruntare de la Congres cu Ludovic Orban.
Cât timp a fost vârf de lance al PNL în lupta împotriva PSD, această informaţia nu a apărut în spaţiul public, însă este scoasă acum la înaintare, în timpul competiţie interne a PNL, care ar trebui să fie un “festival al democraţiei”, spune Rareş Bogdan.
“În războiul crunt cu Liviu Dragnea şi cu liderii PSD nu a apărut nimic despre Florin Cîţu”
“Nu e nimic grav. Sigur că puţin m-a indispus că Florin Cîţu a fost unul dintre cei care alături de mine, de Dan, de Florin Roman, a fost în prima linie a războiului cu PSD. Patru-cinci oameni din Partidul Naţional Liberal.
Atunci nu a apărut nimic. Deci în războiul crunt cu Liviu Dragnea şi cu liderii PSD nu a apărut nimic despre Florin Cîţu, deşi a fost un vârf de lance în războiul cu PSD. Şi în această luptă internă, acest festival al democraţiei, apare o informaţie de acum 21 de ani care e prezentată ca un fapt reprobabil”, a declarat Rareş Bogdan, miercuri seara, potrivit News.ro.
Liderul liberal a dat asigurări că partidul nu este în vreun pericol în contextul acestor alegeri. “Nu se va întâmpla nicio aripioară, aripă, sciziune, fisură” în PNL după alegerile interne pentru funcţia de preşedinte al partidului, afirmă Rareş Bogdan.
Florin Cîţu “a înţeles momentul” şi va promova o lege împotriva celor care se urcă băuţi la volan
Revenind la Florin Cîţu, prim-vicepreşedintele PNL spune că premierului va promova, în următoarele săptămâni, un act normativ referitor la persoanele prinse băute la volan.
Florin Cîţu va promova o ordonanţă şi apoi o lege prin care toţi cei care au fost prinşi conducând autovehicule sub influenţa băuturilor alcoolice “vor fi pedepsiţi aspru”, el menţionând că premierul face acest demers “tocmai pentru că a înţeles momentul”.
“Sunt două viziuni diferite, dar în niciun caz nu suntem într-un război”
Rareş Bogdan mai afirmă că situaţia din interiorul PNL nu este atât de tensionată cum pare la televizor, nu se pune problema de vreun “război”.
“Vă asigur că nu e nimic altfel decât e în alte partide. (…) Situaţia nu e deloc atât de tensionată cum pare. Sunt două viziuni diferite, dar în niciun caz nu suntem într-un război.
Nu se întâmplă lucruri atât de grave pentru că guvernarea merge înainte, de Guvern de ocupă colegii noştri, miniştrii noştri, de Parlament se ocupă colegii noştri care sunt în Parlament. Ţara nu stă, pentru că altfel nu am mai avea creştere de 13,6%, ţara merge înainte.
Sunt unele tuşe groase care au fost aruncate în spaţiul public de actualul preşedinte al partidului nostru şi am fost nevoiţi să răspundem. (…) Vă asigur că partidul va rămâne unit, vom câştiga alegerile şi după, ne punem la masă şi vom continua să guvernăm”, a mai declarat, miercuri seara, Rareş Bogdan, pentru Digi24.
Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea