De la începutul acestui an, clienții bancilor din România au avut mai multe probleme cu sistemul bancar. Aceste incidente s-au multiplicat după apariția pandemiei de coronavirus.
În acest context, economica.net a solicitat Băncii Naționale a României un punct de vedere referitor la aceste incidente. Așadar, BNR a răspuns că monitorizează pe o bază continuă respectarea de către prestatatorii de servicii de plată a prevederilor legale în materie de plăți și servicii de plată.
Ce se arată în răspunsul BNR
„Astfel, prestatorii de servicii de plată au obligația legală de a raporta apariția unor incidente operaționale sau de securitate majore care afectează instrumentele de plată și serviciile de plată pe care aceștia le oferă clienților”, spun oficialii băncii centrale pentru sursa anterior menționată.
BNR a mai menționat că în primele luni ale acestui an au fost raportate 12 incidente majore de plată la băncile din România.
„Menționăm că în decursul acestui an au fost raportate Băncii Naționale a României un număr de 12 incidente majore, toate acestea fiind de natură operațională. Numărul de utilizatori de servicii de plată afectati a variat între 300 și 147.000 (cel mai sever incident)”, arată BNR.
Oficialii ING au declarat pentru sursa anterior citată că eroarea de dublare a plăților a fost cauzată din cauza sistemului.
„ING a avut o eroare de dublare a plăților cauzate dintr-o eroare ING: cel din 27 iulie 2020, cauzat dintr-o eroare de sistem. Sumele au fost returnate în aceeași zi. ING are un proces de administrare a incidentelor care presupune identificarea cauzelor structurale și adresarea lor prin controale suplimentare pentru a preîntâmpina repetarea unui incident în condiții similare (ex. automatizări, modificarea rutinelor de procesare în sisteme, modificări procedurale etc.)”, spun oficialii ING România.
Cauzele care au dus spre aceste incidente majore sunt diferite. Un astfel de incident poate fi provocat dintre eroare umană, defecțiuni ale unor echipamente ITC sau chiar supraîncărcarea serverelor.
În cazul blocajelor la BCR, acestea sunt puse pe seama blocajelor sistemului în timp ce Raiffeisen Bank au existat câteva tentative de phishing, prin care hakerii reușeau să copieze pagina băncii pentru a induce în eroare unii clienți ai băncii.