Lovitură cumplită pentru cei care refuză să se vaccineze! Informația cutremurătoare venită chiar acum

Vaccin COVID-19

Veste de ultimă oră de la Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). Sursa citată prezintă rezultatele unui nou studiu realizat în SUA. Rata mortalităţii este de 11 ori mai mare în cazul acestor persoane.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) informează că rata mortalităţii este de 11 ori mai mare la persoanele nevaccinate faţă de cele imunizate cu schemă completă, potrivit unui studiu realizat în SUA.

Mai exact, potrivit sursei citate, deşi eficienţa vaccinurilor a avut o scădere după ce tulpina Delta a devenit dominantă, ele sunt foarte eficiente în a preveni spitalizarea sau decesul din cauza COVID-19.

Este vorba despre studiul realiat de Centers for Disease Control and Prevention (CDC), care a demonstrat faptul că persoanele vaccinate cu schemă completă au un risc de 10 ori mai mic de a ajunge la spital şi totodată, o probabilitate de cinci ori mai mică de a se infecta.

De menționat este faptul că studiul a fost realizat, în vara anului 2021, pe adulţii din 13 state şi oraşe din America. În ceea ce privește eficiența vaccinurilor, studiul mai arată că s-a resimțit o scădere moderată în perioada în care varianta Delta a devenit dominantă, în jurul datei de 20 iunie.

În ciuda acestui lucru însă, vaccinurile rămân foarte eficiente în special în prevenirea spitalizării şi a decesului din cauza COVID-19, arată sursa citată.

„Persoanele nevaccinate au avut o rată de infecţie de 11,1 ori mai mare decât persoanele vaccinate înainte de circulaţia Delta şi de 4.6 ori mai mare după. Aceste cifre reprezintă scăderi ale eficienţei brute pentru toate tipurile de vaccin luate împreuna, de la 94% la 91% pentru deces, de la 92% la 90% pentru internările în spital şi de la 91% la 78% pentru prevenirea infecţiei”, precizează raportul publicat de US Centers for Disease Control.

De menționat este faptul că în SUA, varianta Delta a luat amploare și reprezintă acum peste 99% din noile infecţii. Legat de imunizare, peste jumătate din populaţia totală (54%) este acum complet vaccinată, iar 63% au primit cel puţin o doză. Studiul CDC a urmărit 569.142 cazuri COVID-19, 34.972 persoane internate în spital şi 6.132 de decese. Dintre persoanele vaccinate aflate în studiu, 92% au primit vaccinuri ARNm, restul vaccinul Janssen (Johnson & Johnson).

Eficiența vaccinurilor anti-covid în cazul persoanelor în vârstă

Alte două studii realiazte în SUA arată și nivelul de eficiență al vaccinurilor în funcție de vârstă. Potrivit CDC, scăderea eficienţei vaccinurilor este mai marcată la persoanele mai în vârstă, cu menţiunea că aceste persoane au fost prioritizate pentru vaccinare la începutul campaniei, iar efectul observat ar putea fi o combinaţie intre scăderea eficientei în timp, răspunsul mai slab la vârste înaintate şi alte variabile neluate în calcul.

Pe de altă parte, în ciuda acestui aspect, nivelul general de protecţie împotriva spitalizării pentru COVID-19 a rămas ridicat, la 86%. Vaccinurile au fost 89% (85% până la 92%) eficiente în prevenirea internărilor COVID-19 în rândul adulţilor cu vârsta sub 75 de ani, şi 76% (64% până la 84%) eficiente în cazul persoanelor peste 75 de ani.

Directorul CDC Rochelle Walensky, a oferit o serie de declarații în acest sens. Potrivit acestuia, datele au oferit „dovezi suplimentare ale puterii vaccinării”. „Asa cum am arătat, studiu după studiu, vaccinarea funcţionează”, a mai adăugat el.

În acest context, CNCAV subliniază încă odată importanța imunizării. Sursa citată menționeazăcă vaccinarea rămâne soluţia sigură şi eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19.

Totodată, CNCAV reamintete că toate vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de EMA, cel mai important for decizional, care reuneşte experţi la nivel european. Toate serurile reduc semnificativ riscul de infecţie, reduc considerabil riscul de boală severă şi limitează răspândirea virusului, reduc considerabil riscul de spitalizare şi de deces.