Cutremur pe scena politică. De câteva săptămâni au loc demisii pe bandă rulantă din PNL, însă situația de la PNL Olt este cea mai gravă. Potrivit ultimelor informații, liberalii din județ, care au ocupat funcții de conducere în cadrul PNL Slatina, au decis să părăsească partidul.
Situație fără precedent în PNL. Potrivit ultimelor informații, un val de demisii a avut loc în cadrul PNL Olt, iar persoanele care au decis să părăsească partidul sunt oameni care au ocupat funcții de conducere în cadrul PNL Slatina, foști consilieri locali, dar și simpli membri în Biroul politic Municipal, informează olt-alert.ro.
În ceea ce privește motivul plecării liberalilor din fruntea PNL Slatina, stiripesurse.ro a aflat că liberalii ar fi plecat din cauza nemulțumirilor legate de modul în care senatorul Liviu Voiculescu a condus filiala PNL Olt.
Referitor la persoanele care au demisionat, printre liberalii care au renunțat la funcții se numără Sorin Țîrcomnicu, fost președinte și, în mai multe rânduri, vicepreședinte al PNL Slatina, ca și fost consilier local, Ioan Popa (vicepreședinte), Cătălin Andronesi (trezorier), consilierul local Marian Doagă (prim-vicepreședinte).
Totodată, un alt nume important din PNL care a decis să părăsească partidul este cel al lui Yani Mihalache, președinte al oamenilor de afaceri din cadrul PNL Olt, dar și Albert Marian Nenu, membru în Biroul Politic Municipal, și Marius Dumitrel, membru fondator al PNL Scornicești.
Zeci de liberali merg după Ludovic Orban
Unul dintre liberalii care a demisionat a dezvăluit că mișcarea făcută vine în urma tuturor acțiunilor contraproductive pe care președintele PNL Olt, senatorul Liviu Voiculescu, le-a avut în cadrul partidului.
Mai exact, potrivit acestuia, printre ele se numără și faptul că PNL Olt a fost dezavantajată în privința funcțiilor publice rămase sub control social-democrat după ce guvernul a revenit PNL-USR-UDMR, dar și comportamentul dictatorial pe care Voiculescu îl are în partid.
Aceleași surse din PNL mai spun că valul de demisii nu se va opri aici. Potrivit acestora, în următoarele zila cel puțin 50 de liberali vor demisiona din funcții și i se vor alătura lui Ludovic Orban, în cadrul Partidului Forța Dreptei, fondat recent de acesta.
Trebuie menționat și faptul că șirul de demisii din PNL, care pare că nu se mai termină, are loc după ce, ieri, Biroul Politic Municipal al PNL Slatina a fost dizolvat, atribuțiile de președinte interimar al organizației revenindu-i lui Liviu Voiculescu. Menționăm că acțiunea s-ar număra printre încercările șefului PNL Olt de a-i reduce tăcere pe cei care îl contestă, însă rezultatul a fost altul.