La numai o zi, Iohannis a semnat decretele de retragere a unor decorații. În această seară, România Tv a difuzat un interviu realizat de jurnalistul Victor Ciutacu cu Adrian Năstase în care fostul premier vorbește și despre tema decorației retrase.
Fostul premier Adrian Năstase a declarat, joi seara, la România TV, că gestul președintelui Klaus Iohannis de a-i retrage decorația primită acum 17 ani a fost un gest absolut meschin.
„Am trecut într-o altă fază, am făcut plângere, vom ajunge în instanță. Este un gest discreționar. Ați văzut că m-am referit la un personaj celebru, la Iuliu Maniu, dar unii nu au înțeles. A te raporta la ceea ce s-a întâmplat acum 12 ani, e absolut aberant. Mi se pare un gest absolut meschin”, a spus Adrian Năstase.
Și în decembrie Năstase a avut o reacție extrem de acidă la adresa lui Klaus Iohannis.
Iată ce a scris atunci fostul premier:
”Klaus Iohannis a inceput să construiască „România normală”, anuntând că a decis să-mi retragă ordinul „Steaua României”, in grad de Mare Cruce, după ce mă invitase la Cotroceni, la receptia organizată cu ocazia Zilei nationale. Recunosc, am mers la Cotroceni crezând că, in al doilea mandat, Iohannis va incerca să ajute la o reconciliere natională, după dezbinarea din ultimii ani. M-am inselat iar gestul său meschin de astăzi nu prevesteste nimic bun.
O eventuală retragere a decoratiei primite de mine in 30 noiembrie 2002, „pentru intreaga activitate pusă in slujba promovării si dezvoltării României, pentru competenta si abnegatia dovedite in actul guvernării”, in principal pentru eliminarea vizelor, eforturile de integrare in NATO si UE, modernizarea si cresterea economică nu vor putea fi sterse din cartile de istorie si vor putea fi comparate cu activitatea nesemnificativă a lui Iohannis din mandatul său de presedinte.
La sugestia unor „păsări migratoare” si a unor talibani ideologici, Iohannis vrea să rescrie istoria recentă. Ar trebui, atunci, să topească, intre altele, toate decretele de acordare, in perioada 2000-2004, a decoratiilor statului român, inclusiv ale unor mari personalităti străine, decrete contrasemnate de mine.
Românii mi-au acordat insă „decoratia” lor, in conditiile in care după 4 ani de guvernare, PSD a obtinut, in 2004, acelasi procent la alegeri ca si la intrarea la guvernare – 37%. Vom vedea ce rezultat va avea guvernul Iohannis.
Condamnarea mea in 2012 ca si cea din 2014, au avut obiective politice cunoscute. Poate ar trebui să reamintesc, din când in când, felul in care am fost condamnat prin „rationamente logico-juridice” si in lipsa unor probe directe in Dosarul afiselor electorale, cu cei 971 de martori ai DNA. Sau condamnarea in dosarul Zambaccian cu probe – corpuri delicte care includeau bancnote ce au fuseseră tipărite ulterior de Trezoreria americană. Chiar si Băsescu, somat de clientii săi politici (cunoscutii „intelectuali”) să-mi retragă decoratia (legea oferă presedintelui POSIBILITATEA de retragere a ordinului) a preferat să spună „Năstase a fost condamnat pentru o găinărie (stia el ce spune). Năstase nu si-a vândut tara. Electoratul iti poate ierta asta”.
Mi se pare interesant faptul că in anul in care am primit ordinul „Steaua României” (30 noiembrie 2002), am semnat cu Iohannis cunoscutul Parteneriat – la 13 iunie 2002, deci cu doar câteva luni inainte.
Nu cred că, după 7 ani de la condamnare din 2012, respectiv 5 ani de la cea din 2014 si după invitarea mea la Cotroceni, cu ocazia Zilei nationale, intentia de retragere a ordinului are justificare. De aceea, voi astepta contrasemnarea de către premier si publicarea in Monitorul oficial pentru a lua măsurile cuvenite.
PS Multi prieteni si simpatizanti mi-au scris pe această temă dar cred că ar trebui ca ei să-si spună părerea si către cel care a anuntat această măsură. Dacă nu aveti adresa, vi-o dau eu – Klaus Iohannis, https://www.presidency.ro”, a scris Adrian Năstase pe blogul său.
Vă prezentăm mai jos lista celor care și-au pierdut decorațiile în luna decembrie.
- Adrian Năstase, fost premier al României
- Gheorghe Bucur, membru al Institutului de Matematica al Academiei Romane
- Mitrea Miron Tudor, fost ministru al transporturilor
- Mencinicopschi Gheorghe, profesor de nutriție
- Cutean Emilian, fost secretar de stat pentru revoluţionari
- Severin Adrian, fost ministru de externe
- Voiculescu Dan, fost președinte al Partidului Umanist, actualmente Partidul Puterii Umaniste
- Muntean Mircia, fost primar al orașului Deva
- Anghel Gh. Cristian
- Jianu Irina Paula, fostă șefă a Inspectoratului de Stat în Construcții
- Manţog Ionel, fost secretar de stat in Ministerul Economiei şi Comerţului
- Mucea Dorinel Mihai, fost adjunct al şefului Oficiului Participaţiilor Statului