Raed Arafat a fost demascat. Șeful DSU a intrat în vizorul lui Victor Ciutacu. Jurnalistul scoate la iveală detalii fără precedent despre acesta. La mijloc este vorba despre milioane de euro, iar autoritățile încearcă să ascundă totul.
În cadrul emisiunii de la România TV, Victor Ciutacu l-a demascat pe Raed Arafat. Realizatorul TV anunță că șeful DSU a primit patru amânări în dosarul deschis de DNA privind mai multe achiziţii, unele dintre ele făcute în timpul pandemiei. În acest sens, Ciutacu susține că Arafat este tratat ”preferențial” de către judecători, până în momentul în care faptele se vor prescrie. Realizatorul TV se întreabă și de cât timp are nevoie, de fapt, șeful DSU, astfel încât să își susțină nevinovăția.
El a amintit și de achizițiile făcute în timpul pandemiei, în avans, în mai multe țări pentru o serie de aparaturi și accesorii care nu au ajuns nici măcar în prezent în România.
„Date noi si niciun verdict deocamdata? De ce, ministrul Adevărului iar nu are avocat sau mai are nevoie de timp să strângă probe. Să se pună oamenii simpli în situaţia asta, de suspect. Erau judecătorii atât de amabili, să amâne mai bine de jumătate de an trimiterea în judecată?
De ce întârzie atât de mult Raed Arafat?
Hai să fim serioşi. Chestiile astea se prelungesc la nesfârşit, până domnului Arafat i se vor prescrie faptele de care e suspectat. Ştim foarte bine cum merge sistemul de Justiţie şi cum se îngroapă un dosar ca să se ajungă la prescriere. Mie exact a asta îmi miroase. De cât timp mai are nevoie domnul Arafat ca să aducă probe în susţinerea nevinovăţiei sale? Ceea ce, Doamne fereşte, este cât se poate de firesc, dar de câte luni mai are nevoie?
Daca ne aducem aminte, DSU condus de Raed Arafat a plătit în timpul pandemiei, în avans, către China, Coreea de Sud, Elveţia şi Turcia, nişte aparate de oxigen, nişte combinezoane şi nişte ventilatoare, care nu au venit nici în zilele noastre. Este exact speţa pentru care ne-am luat cu Raed Arafat.
Sau, mă rog, s-a luat el cu noi, că am cerut nişte informaţii. Achiziţiile astea, de fapt, nu sunt achiziţii, sunt ţepe, că noi am dat banii şi ei nu ne-au dat nimic. Consimţite de Curtea de Conturi, în raportul anual către Parlament, Curte de Conturi care a şi sesizat DNA”, a spus acesta.
Unde sunt banii?
Victor Ciutacu se întreabă ce s-a întâmplat cu milioane de euro și de ce durează atât de mult pentru ca Raed Arafat să facă rost de toate documentele care să ateste faptul că este nevinovat. El a adăugat că este important ca și populația să știe unde s-au dus aceste sume fără precedent.
„Daca nici pana acum nu a facut rost de documente care să-i ateste nevinovăţia, nu ar trebui să ştim şi noi ce s-a întâmplat cu banii ăştia, că e vorba de milioane de euro? Ăştia nu sunt banii lui Raed Arafat, nu a venit cu ei de acasă. Nu trebuie să ştim şi noi unde sunt banii? Adică ştim unde sunt, în conturile firmelor care nu ne-au livrat nimic.”, a mai spus Victor Ciutacu, la România TV.
Deși realizatorul tv își dorește să afle răspunsuri în dosarul în care este implicat Raed Arafat, între timp, șeful DSU s-a concentrat pe altceva, mai exact pe platforma pentru combaterea fake-news-urilor. El declara că România trebuie să combată dezinformarea având în vedere situația actuală.
”Dezinformarea este o armă a altora în acest moment. Noi trebuie să o combatem. Noi nu am trecut la închiderea unor portaluri, dar vedeţi în lume s-au luat unele măsuri democratice. Dar o armă folosită în aceste momente, armă a dezinformării şi manipulării trebuie oprită cu toate mijloacele”, a spus Raed Arafat, luni.