Ungaria este lovită în plin de inflaţia tot mai mare şi de criza energetică. Iar situația nu arată bine nici pentru 2023. Cel mai dur avertisment vine din partea unui aliat al premierului Viktor Orban.
Guvernatorul Băncii Naționale a Ungariei a avertizat, zilele trecute, că, anul viitor, inflația din această țară ar putea fi între 15% și 18%. De asemenea, guvernatorul Gyorgy Matolcsy a criticat plafonarea prețurilor, impusă de guvernul Viktor Orban, la combustibili, alimente de bază și credite ipotecare, informează Reuters. Rata anuală a inflaţiei în Ungaria depăşeşte în prezent 21%.
Guvernatorul Gyorgy Matolcsy a declarat în fața unei comisii parlamentare că „toate plafonările de prețuri ar trebui eliminate imediat”. El a criticat politica fiscală expansionistă a guvernului, din 2021, despre care a spus că nu a făcut decât să exacerbeze presiunile inflaționiste.
Strategia guvernamentală din ultima jumătate de an a fost greșită
„Banca Națională a avertizat că strategia guvernamentală de gestionare a crizelor, din ultima jumătate de an, a fost greșită”, a spus Matolcsy, referindu-se la plafonarea prețurilor și aducând critici dure la adresa măsurilor guvernamentale. El a spus că plafonarea prețurilor i-a determinat pe comercianții cu amănuntul să majoreze prețurile altor produse, crescând astfel inflația cu 3% până la 4%. El a dat ca exemplu plafonarea prețului la combustibili, care a încurajat oamenii să consume mai mult, în ciuda crizei energetice, o situație pe care a calificat-o drept „absurdă”.
Budapesta a decis acum plafonarea preţurilor la carburanţi
Datele oficiale privind vânzările cu amănuntul au arătat că vânzările de combustibil au crescut cu 19,7% în octombrie.
La începutul săptămânii, guvernul de la Budapesta a eliminat plafonarea preţurilor la carburanţi, după ce oamenii au intrat în panică şi au achiziţionat cantităţi mari de combustibili, dar şi din cauza importurilor insuficiente. Gergely Gulyas, directorul de Cabinet al premierului Orban, a anunţat că Executivul a trebuit să anuleze imediat plafonarea preţurilor, la recomandarea grupului ungar de petrol şi gaze Mol, potrivit Reuters.
Avertismentul companiei ungare Mol
Companiile străine şi-au redus livrările de combustibili spre Ungaria, după ce autorităţile au plafonat preţurile la benzină şi motorină la 480 de forinţi (1,22 dolari) pe litru. Mol avertizase că singura soluţie pentru a atenua deficitul sever de combustibili este crearea condiţiilor pentru creşterea importurilor, deoarece grupul nu poate importa şi mai multe produse. Matolcsy a fost un aliat al premierului Viktor Orban și rareori a criticat politicile guvernului, notează Reuters.
Inflația medie din Ungaria în acest an era de așteptat să se situeze undeva între 13,5%-14,5%, susținea banca centrală, în septembrie. Rata anuală a inflaţiei în Ungaria depăşeşte acum 21%. Matolcsy a mai spus că inflația este acum determinată, în mare măsură, de o creștere a prețurilor la alimente, din cauza productivității scăzute și a monopolurilor din sectorul alimentar, precum și unei ponderi ridicate a importurilor.