Groupama Asigurări, unul dintre cei mai importanți actori ai pieţei locale de asigurări, anunță numirea lui Ștefan Stavrositu, care a fost director de vânzări la NN Asigurări, cea mai mare companie de asigurări de viață din România, în poziția de Director Național de Vânzări. Din această poziție, Ștefan va dezvolta și coordona activitatea de vânzări prin rețea proprie, brokeri, leasing și parteneriate strategice.
„Numirea lui Ștefan vine în completarea unei expertize și viziuni deja puternice pe zona asigurărilor non-viață. Am convingerea că dimensiunea sa internațională, alături de experiența sa în zona asigurărilor de viață, va completa echipa noastră de management și va contribui la dezvoltarea asigurărilor de persoane, pentru noi un obiectiv important. Mai facem deci un pas înspre realizarea obiectivului de a deveni asigurătorul preferat al românilor, oferind continuitate prin produse și servicii adaptate nevoilor reale ale clienților și partenerilor noștri.”, a declarat François Coste, CEO Groupama Asigurări.
„Groupama Asigurări este una dintre cele mai importante și dinamice companii de asigurări prezente pe piața locală, lucru vital pentru un jucător care activează într-o industrie atât de mult conectată la nevoile clienților și partenerilor. Mă bucur să mă alătur echipei Groupama Asigurări și cred că printr-un efort susținut vom reuși să ne atingem cele mai importante obiective strategice.”, a declarat Ștefan Stavrositu, Director Național Vânzări, Groupama Asigurări.
În calitate de Director Național Vânzări și membru al Comitetului Executiv, Ștefan va contribui la dezvoltarea și implementarea strategiei de vânzări, precum și la realizarea obiectivelor specifice.
Misiunea lui va fi și de a contribui la dezvoltarea continuă a strategiei companiei și la implementarea acesteia, în vederea consolidării poziţiei Groupama Asigurări în piața din România.
Ștefan, cu o experiență de 20 de ani în asigurări, este licențiat în International Business & Economics la Academia de Studii Economice din București. De asemenea, este certificat în Sales & Marketing Management în cadrul The Institute of Sales & Marketing Management (ISMM) și în Business Management la CODECS.
Stefan va prelua această poziție de la Julien Ramillion, care, după patru ani în cadrul Groupama România, se va îndrepta către o altă poziție la nivelul grupului Groupama.
Groupama Asigurări, lider pe piaţa de asigurări din România, este recunoscut pentru calitatea serviciilor şi soluţiile flexibile de asigurare oferite celor peste 1,1 milioane de clienţi individuali şi peste 80.000 de companii.