România a dat lovitura la băuturile alcoolice, înregistrând în anul 2019 cele mai mici prețuri. Spre exemplu, în Finlanda, preţul băuturilor alcoolice (băuturi spirtoase, vin şi bere) în 2019 era de peste două ori mai mare. Finlanda este însă țara europeană cu cele mai scumpe băuturi, Finlanda. În România, să bei alcool e ieftin, spun datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Când nivelul preţului din ţările membre este comparat cu indicele mediu de 100 al nivelului preţurilor din UE, rezultatele arată că anul trecut preţul băuturilor alcoolice a fost cel mai ridicat în Finlanda (cu un indice al nivelului preţurilor de 191), urmată de Irlanda (182) şi Suedia (156).

În contrast, în 2019, preţul băuturilor alcoolice a fost cel mai scăzut în România (cu un indice al nivelului preţurilor de 76), urmată de Bulgaria (79) şi Ungaria (80).

În ceea ce privește băuturile alcoolice, Comisia Europeană a venit la sfârșitul lunii iulie cu o veste importantă pentru țara noastră. O îndrăgită marcă românească a fost inclusă în registrul produselor cu denumire de origine protejată.  Potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, Comisia Europeană a aprobat cererea pentru includerea vinului „Adamclisi” din România în Registrul european al produselor cu „denumire de origine protejată”.

Vinul „Adamclisi” va fi inclus pe lista celor 1.170 de vinuri înregistrate deja cu „denumire de origine protejată”

Vinurile produse sub numele „Adamclisi” pot fi albe, roşii sau rose. Acestea sunt produse în Dobrogea, o zonă cu o tradiţie îndelungată în cultivarea viţei de vie. Caracteristicile solului şi ale climei produc vinuri care au în general arome de fructe.

THE ICONIC ESTATE, parte a Alexandrion Group, cel mai mare producător şi distribuitor de băuturi alcoolice şi vinuri din România, a anunţat o nouă identitate vizuală a vinurilor din gama La Crama şi o amplă extensie a gamei, pentru un ,,look & feel’’ modern şi pentru a acoperi o varietate mai mare de ocazii de consum, ȋn acord cu dorinţele şi nevoile consumatorului şi cumpărătorului.