Parchetul general a răspuns unei solicitări de presă şi a precizat că 40 de procurori vor părăsi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv Secția parchetelor militare, DNA şi DIICOT ca urmare a intrării în vigoare a modificărilor privind delegările (interimatele).
“Numărul procurorilor cărora le încetează delegarea, ca urmare a faptului că nu au grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, este:
– la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – 16 procurori (inclusiv Secția parchetelor militare);
– la Direcția Națională Anticorupție – 20 procurori;
– la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – 4 procurori”, se arată în răspunsul Parchetului general.
Secţia pentru procurori a CSM va lua în discuţie, marți, situaţia delegărilor din cadrul Ministerului Public (Parchetului general).
G4Media.ro a dezvăluit, luni, cum noile prevederi aduse de legile modificate ale Justiţiei privind vechimea şi gradul profesional au impact negativ asupra instrumentării marilor dosare precum cel al Revoluţiei şi al Jandarmeriei, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Astfel, 2 dintre cei 3 procurori care se ocupă de instrumentarea dosarului Jandarmeriei ar trebui să părăsească Secţia Parchetelor Militare din Parchetul general sau să nu mai lucreze în dosar.
Este şi cazul colonelului Ionel Corbu, delegat să lucreze în dosarul Jandarmeriei. El are vechime de 20 de ani, însă nu are grad profesional de PICCJ, ci de parchet de tribunal. De asemenea, 3 dintre cei 6 procurori militari delegaţi să instrumenteze dosarul Revoluţiei ar putea să plece sau să nu mai lucreze în dosar.
“Din păcate, proiectele de acte normative care sunt făcute în grabă sunt de natură să afecteze dosarele care sunt în curs. Spre exemplu, în marile dosare care sunt pe rolul Ministerului Public, sunt foarte bine cunoscute acestea, spre exemplu, cele pe rolul Secţiei Parchetelor Militare, au fost concentrate resursele umane prin delegare, aduse de la mai multe parchete pentru a rezolva dosare mari şi complexe. Ei, bine, în aceste situaţii vor înceta delegările pe funcţiile respective, iar colectivele care lucrează în acest moment vor fi desfiinţate. Va fi foarte dificil de imaginat cum vor putea fi finalizate aceste dosare, despre care toată lumea susţine că dorim să fie finalizate ca România să nu mai plătească sume mari de bani în urma condamnărilor CEDO”, a declarat la CSM procurorul general al României, Augustin Lazăr.