“Referitor la linia de metrou M6, Ministerul Transporturilor a depus documentația în decembrie 2017. Au fost au fost o serie întreagă de proceduri de clarificare cu serviciile de specialitate  ale Comisiei Europene. În septembrie 2018 Comisia Europeană a anunțat Ministerul Transporturilor, printr-o scrisoare, că va finanța proiectul legăturii de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă, doar porțiunea de la 1 Mai la Mall Băneasa, (stația Tokio). Trebuie să trimitem Comisiei Europene un un calcul privind costurile finale ale tronsonului, în vederea finanțării”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb.

Oficialul guvernamental a precizat că toate proiectele trasmise Comisiei Europene au fost aprobate, “în afară de linia de metrou M6”. Rovana Plumb a explicat că până la finele acestui an vor fi transmise Comisiei Europene proiecte în valoare de circa 2,5 miliarde euro.