Cristi Borcea a scăpat de problemele legate de închisoare și a dat peste altele. De data aceasta este vorba de mulți bani la mijloc, de ordinul zecilor de milioane de euro și se vorbește chiar de către un posibil faliment.
Cristi Borcea are probleme mari în afaceri. Milionarul are în vizor trei firme care au adus profituri mari, dar afacerile sunt amenințate de restanțele uriașe ale acestor societăți comerciale. Potrivit informațiilor furnizate de cei de la stirilekanald, afaceristul are în afaceri cu gaz lichefiat, pe care le derulează prin firmele GASPECO L&D şi Transopeco Logistic and Distribution SA. Până acum trei ani a câștigat mulți bani și avut un profit uriaș, de 96 de milioane de euro.
Nici în 2018 lucrurile nu au stat mai prost. Transpeco Logistic and Distribution SA a înregistrat un profit net de 31.437.618 lei, în timp ce GASPECO L&D a bifat unul de 11.599.162 lei. În total, cele două firme au produs 43.036.780 de lei, adică aproximativ 9,5 milioane de euro. Dacă socotim cele 96 de milioane de euro câştigate până în 2017, reiese că afacerile cu gaz lichefiat i-au adus lui Borcea un profit de aproximativ 105,5 milioane de euro.
În 2019, Transpeco Logistic and Distribution SA a înregistrat un profit net de 34.117.270 lei, în timp ce GASPECO L&D a adus un câștig de 31.274.984 lei. În total, acestea au produs 65.392.254 lei, adică aproximativ 13,6 milioane de euro.
Chiar dacă profitul pare a fi uriaș, datoriile sunt pe măsură.La finalul lui 2019, Transpeco avea restanțe de 74 535 044 lei, în timp ce Gaspeco de 145 263 794 lei. În total, datoriile se ridică la 219.798.838 lei, adică aproximativ 45,8 milioane de euro!
Afaceristul mai controlează o societate comercială, Crimbo Gas 2000 SRL, de mai mică anvergură, înfiinţată de el în 1999, specializată în „comerţ cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazosi al produselor derivate”. Aceasta a bifat pierderi totale de aproximativ de 1,3 milioane de euro în 2017 şi 2018. În 2019, Crimbo Gas 2000 SRL a înregistrat o pierdere de 549.243 de lei. Restanțele firmei erau, la finalul lui 2019, de 919.621 de lei, aproximativ 200.000 euro.
Trebuie amintit că în 2014, Cristi Borcea a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni închisoare în dosarul transferurilor. Acesta a fost eliberat condiţionat pe 2 iulie 2018, însă s-a reîntors în penitenciar pe 8 februarie 2019, după ce a fost condamnat în dosarul retrocedărilor de terenuri din Constanţa, Mamaia.