Un fapt mai puțin obișnuit s-a produs noaptea trecută într-un oraș din sudul României, acțiunea fiind o dovadă că imaginația hoților infinită. Aceștia au dat o spargere de aproape un million de lei unde nimeni nu se aștepta.
Ţigări de contrabandă în valoare de 970.000 lei au fost sustrase dintr-o magazie a Biroului Vamal Slatina, după ce spaţiul în cauză a fost spart de persoane necunoscute în noaptea de 1 decembrie, a declarat marţi, pentru Agerpres, directorul executiv al Direcţiei Regionale a Vămilor Craiova, Dumitru Olteanu.
Potrivit acestuia, este în curs o anchetă penală la finalul căreia va avea loc şi o anchetă administrativă. Ţigările furate de la Biroul Vamal au fost indisponibilizate în ziua de 5 octombrie, provenind dintr-un TIR răsturnat în comuna Coloneşti, condus de un bărbat din Serbia. În automarfar, care potrivit documentelor transporta detergent dinspre Belarus spre Serbia, au fost găsite ascunse în cutii de detergent 145 de baxuri de ţigări de contrabandă.
Olteanu a menţionat că Vama Slatina are asigurată pază de către o firmă specializată, iar agentul care îşi desfăşura activitatea acolo în noaptea de 1 decembrie a sesizat zgomote şi lătrat de câini în zona magaziei cu bunuri confiscate, în jurul orei 2,30. Agentul de pază ar fi observat că era o uşă forţată la magazie şi a sesizat Poliţia.